Toţi banii aflaţi în casa de schimb valutar din centrul municipiului Cluj care a fost spartă, în noaptea de marţi spre miercuri, au fost furaţi, iar seiful din care a dispărut suma nu a fost forţat, fiind deschis cu chei potrivite, afirmă surse din Poliţie.
Patronul casei de schimb valutar, Iosif Botar, declara corespondentului MEDIAFAX că marţi seară în casa de schimb valutar se afla suma de 160.000 de lei.
Conform unor surse din Poliţie, toţi banii din casa de schimb valutar au fost furaţi, însă suma exactă se va cunoaşte după ce va fi făcut un inventar.
De asemenea, seiful din care au fost luaţi banii nu a fost forţat, ci a fost dechis cu chei potrivite.
O casă de schimb valutar din centrul municipiului Cluj-Napoca, de pe strada 6 Martie, a fost spartă, în noaptea de marţi spre miercuri, iar potrivit poliţiştilor în momentul spargerii în unitate nu se afla niciun angajat.
Conform surselor citate, miercuri dimineaţă, la ora 8.22, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că sistemul de închidere de la casa de schimb valutar este rupt, iar Poliţia a trimis mai multe echipe la faţa locului.
Patronul casei de schimb valutar, Iosif Botar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în incinta unităţii există o cameră de supraveghere, iar casa de schimb este conectată, de asemenea, la un sistem de alarmă, care însă nu s-a declanşat pentru că, probabil, autorii spargerii au tăiat firele.
Casa de schimb valutar nu avea agent de pază.
La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului se află mai multe echipe de anchetatori care ridică probe, iar zona este izolată.
La jumătatea lunii februarie, două persoane înarmate care purtau cagule au intrat într-o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, i-au lovit pe paznic şi pe o casieră şi au furat banii din casierie - 246.000 de lei. Până în prezent, autorii jafului nu au fost prinşi.