Un gălăţean şi-a introdus un borcan în anus. Vezi ce explicaţie a avut bărbatul

Un gălăţean şi-a introdus un borcan în anus. Vezi ce explicaţie a avut bărbatul
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un gălăţean de 32 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu un borcan în interiorul intestinului gros, introdus prin anus. Bărbatul le-a spus medicilor că era curios să vadă ce senzaţie are în urma unui astfel de act. Pentru că obiectul nu a putut fi scos pe alte căi, pacientul a avut nevoie de operaţie.

Totul a început miercuri, în jurul orei 11.00, cu un apel la 112. Cel care a sunat a cerut ajutorul Ambulanţei, deoarece avea o durere puternică în zona burţii. „Ajuns la adresa indicată, personalul medical a fost uimit să constate că durerile abdominale erau cauzate de un borcan de dimensiuni apreciabile (400 de ml, n.r.), introdus în anus. Bărbatul a fost transportat în condiţii de siguranţă la Spitalul Judeţean, pentru îngrijiri medicale de specialitate”, declară dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Medicul-şef al UPU – SMURD Galaţi, dr. Angel Trifan, a explicat de ce a fost nevoie de operaţie. „Poziţia obiectului străin era prea avansată, motiv pentru care s-a luat decizia medicală de extragere printr-o intervenţie chirurgicală. Ca orice operaţie pe abdomen, şi aceasta a fost una dificilă. Oricum, în momentul de faţă starea pacientului este una bună, el rămânând totuşi internat pentru recuperare. În astfel de cazuri se poate ajunge inclusiv până la deces, mai ales dacă obiectul este unul casant şi, prin spargere, riscă să perforeze intestinul şi organele din imediata vecinătate a acestuia”, explică dr. Trifan.

Citit 22595 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2013 14:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.