Doi indivizi din Galaţi au avut parte de un ghinion cât roata carului zilele trecute, când s-au apucat să fure componente de la calea ferată, în apropierea parcului CFR. "Echipa" mai puţin obişnuită, formată dintr-un puşti de 13 ani, elev în clasa a şasea şi un bărbat de 50 de ani, cunoscut cu multe antecedente penale, a fost depistată în toiul acţiunii de o poliţistă. Inspectorul principal Anca Sandu, ofiţer în cadrul Serviciului Financiar al IPJ Galaţi şi proaspăt avansată în grad "la excepţional", se afla, singură, în zona parcului şi i-a observat pe cei doi. Fără să stea pe gânduri, poliţista, obişnuită mai mult cu documentele şi cu calculele, s-a îndreptat spre cei doi şi a reuşit să îl imobilizeze pe bărbatul de 50 de ani şi să anunţe Poliţia Transporturi. Colegii poliţistei au reuşit în scurt timp să pună mâna şi pe puştiul care iniţial reuşise să scape cu fuga şi care era, potrivit declaraţiilor complicelui mai în vârstă, "creierul" operaţiunii. Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat, iar inspectorul principal Anca Sandu, care a demonstrat încă odată că îşi merită pe deplin avansarea înainte de termen, a primit mulţumiri şi felicitări din partea colegilor.
O poliţistă de la Financiar a prins doi hoţi care atacaseră calea ferată Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
UPDATE: Groapa de gunoi de la Șendreni a ars necontenit 24 de ore. Focul, pus de o mână criminală (VIDEO) Accident grav, cu două camioane grele. Cel puțin o persoană este rănită (VIDEO) Un motociclist din Galați a murit în plimbare spre Lepșa Tanchiștii și infanteriștii din Galați caută colegi noi Unde sunt amplasate radarele
Mai multe din această categorie: