Hoţii din trenuri şi tupeul lor nemărginit. Au furat o geacă de pe un copil adormit!

Hoţii din trenuri şi tupeul lor nemărginit. Au furat o geacă de pe un copil adormit!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Incident mai puţin obişnuit într-un tren staţionat în gara CFR Galaţi. Un bărbat care călătorea cu respectiva garnitură le-a atras atenţia poliţiştilor că persoane necunoscute l-au lăsat fără geacă. Pănă aici, nimic ieşit din comun, numai că victima furtului le-a precizat poliţiştilor că în buzunarele obiectului vestimentar, cu care îşi învelise copilul în vârstă de 8 ani pentru ca acesta să nu sufere de frig, avea două telefoane mobile, o pereche de cercei de aur, 400 de lei şi 20 de euro. Poliţiştii de la Transporturi au stabilit că principalii suspecţi ai furtului sunt doi tineri, de 30, respectiv, 31 de ani, care călătoriseră în acelaşi compartiment cu păgubitul. Cei doi au profitat că acesta din urmă a adormit la scurt timp după copilul învelit cu preţioasa geacă şi au furat haina, făcându-se nevăzuţi.

"Prejudiciul nu a fost recuperat, iar celor doi li s-a întocmit dosar penal", a precizat ag. Veronica Petrea, din cadrul Biroului Judeţean al Poliţiei de Transporturi Galaţi. Potrivit poliţiştilor, cei doi suspecţi sunt "călători profesionişti", ei mergând frecvent cu trenul pentru a le fura bunurile pasagerilor care dorm sau îşi lasă bunurile nesupravegheate.

Citit 1628 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2013 17:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.