Mecanici cercetaţi penal pentru că reparau maşini "la bordură"

Mecanici cercetaţi penal pentru că reparau maşini "la bordură"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi tineri din Munteni s-au ales cu dosar penal după ce poliţiştii le-au stricat afacerea cu maşini stricate. Oamenii legii de la Tecuci aflaseră că aceştia obişnuiau să cosmetizeze maşini avariate în accidente, fără documente legale, dar mai ales fără a avea autorizaţii emise de poliţie şi, în consecinţă, au efectuat trei percheziţii domiciliare la cei pe care îi bănuiau că se ocupă cu astfel de activităţi. În urma descinderilor au găsit, la domiciliul unui tânăr de 27 de ani, nouă autoturisme avariate, aparţinând diferitelor persoane care i le lăsaseră în custodie pentru a le repara. "În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, împreună cu o altă persoană, repara autoturismele respective, deşi nu a putut prezenta autorizaţii de reparaţie eliberate de către poliţie", ne-a declarat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei doi mecanici de ocazie s-au ales cu dosar penal şi sunt cercetaţi în stare de libertate.

Citit 2096 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2013 16:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.