Un cetăţean rus a fost prins cu muniţie asupra sa la trecerea frontierei

Un cetăţean rus a fost prins cu muniţie asupra sa la trecerea frontierei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un cetăţean din Rusia a vrut să ajungă în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, cu un pistol pe care nu l-a declarat. Bărbatul, A.V., de 35 de ani, conducea un autoturism marca Toyota Land Cruiser. „Cu ocazia controlului de frontieră, au fost descoperite, în cotiera mijlocului de transport, ascunse şi nedeclarate, un pistol marca „Baikal” calibru 4,5 mm, un încărcător butelie cu CO2 „Powerlet CO2 Cartridge” pentru pistol şi 18 cartuşe cu bile de cauciuc calibru 10x22T. Pistolul şi cartuşele, în valoare de 526 de lei, au fost ridicate în vederea expertizării şi predate Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Galaţi”, ne-a declarat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că nu intenţiona să aducă pistolul în România, dar că l-a uitat în cotieră, însă asta nu l-a scăpat de dosar penal, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

Citit 1517 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2013 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.