Nou-născut transportat cu elicopterul la Bucureşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca număr de cazuri, sfârşitul de săptămână a fost unul „normal”, fără evenimente deosebite, ne-a informat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), dr. Mihai Polinschi,. Chiar ar fi de remarcat că, cel puţin până ieri la prânz, serviciile de asistenţă medicală de urgenţă SMURD şi SJA nu au fost solicitate să intervină la accidente rutiere cu victime.

Printre cazurile deosebite se remarcă în mod special cel al unui bebeluş care s-a născut cu o malformaţie congenitală, atrezie de esofag (practic nu are acest organ de legătură dintre cavitatea bucală şi stomac) şi care a fost transportat la Spitalulul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală pentru efectuarea în regim de urgenţă a unei intervenţii chirurgicale.

Fiind la doar câteva ore după naştere, bebeluşul (până atunci „hrănit” prin cordonul ombilical) era în stare stabilă astfel încât a ajuns cu bine la Bucureşti, în prezent şansele sale de supravieţuire depinzând de reuşita operaţiei.

Alcoolul şi violenţa, nelipsite

Fireşte că nici din acest weekend nu puteau lipsi victimele violenţei şi ale alcoolului. De astă dată, este cazul unei femei în vârstă de 43 de ani, care a declarat echipajului ambulanţei că ar fi fost bătută şi violată în Micro 40. Victima agresiunii a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru a fi consultată de un medic specialist ginecolog.

O a doua victimă a violenţei de weekend a fost un adolescent rrom preluat de un echipaj al ambulanţei de pe strada Garofiţei (de fapt o uliţă  desfundată de pe malul lacului Cătuşa), dintr-o zonă cunoscută ca fiind populată de o comunitate ţigănească. Tânărul avea buza spartă şi capul spart cu un corp dur. I-a fost acordat primul ajutor şi a fost transportat la UPU.

Şi apropo de acest caz, de riscurile meseriei şi implicit de deficitul de personal dela Ambulanţă, v-aţi gândit vreodată cum este să pleci „în misiune”, noaptea, într-o asemenea zonă, unde ştii că te aşteaptă un ţigan bătut de alţii, beţi şi violenţi?

Citit 677 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.