UPDATE / A murit electrocutat pe stâlp în timp ce voia să fure cablu

UPDATE / A murit electrocutat pe stâlp în timp ce voia să fure cablu
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un bărbat din comuna Frumuşiţa şi-a pierdut viaţa pe un stâlp de înalte tensiune, aflat chiar lângă staţia de transformare din localitate. Bărbatul, Maricel Benea, de 44 de ani, a plecat ieri-seară de acasă spunându-i unui cumnat că vrea să facă nişte bani pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări. Rudele sunt şocate de cele întâmplate, mai ales că ştiau că Maricel era un om muncitor şi nu se ocupa cu furatul. „Nu ştiu cum de a ajuns aici. Era cioban la o stână. A venit acasă sâmbătă dimineaţă şi şi-a ajutat un cumnat să facă ţuica. Probabil din cauza sărăciei a ajuns să facă un asemenea gest”, ne-a spus o rudă a bărbatului.

Maricel Benea era divorţat şi îşi creştea singur băiatul de 13 ani, elev în clasa a treia, care va ajunge acum, cel mai probabil, în grija rudelor. „Numai de copil vorbea, de câte ori ne întâlneam. Îl iubea tare mult. Muncea la stână pentru a putea să-l trimită pe cel mic la şcoală. Din cauza lipsei banilor a ajuns să fure cablu. Nu pot să cred că a murit. Nu ştiu cum îi voi spune acum celui mic că tatăl lui nu mai este”, ni s-a plâns nepoata decedatului.

Nu este primul caz de furt de cablu din această zonă. „Este a treia oară. S-au furat  aproximativ 200 de metri de cablu de la stâlpii din apropierea staţiei de transformare. Tensiunea care trece prin aceste cabluri este foarte mare, iar cei care le ating mor pe loc”, ne-a explicat un angajat al Electrica.

Pompierii au fost cei care au dat jos de pe stâlp trupul neînsufleţit al bărbatului, iar poliţiştii vor demara o anchetă, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragedia.

Citit 3335 ori Ultima modificare Luni, 11 Noiembrie 2013 16:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.