VIDEO/ Inundaţii CATASTROFALE în Serbia şi Bosnia. URGIA se îndreaptă spre România, pe Dunăre
Foto: Foto: AFP

VIDEO/ Inundaţii CATASTROFALE în Serbia şi Bosnia. URGIA se îndreaptă spre România, pe Dunăre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bilanţul inundaţiilor din Balcani a ajuns la 45 de morţi, în timp ce există temeri privind o nouă creştere a nivelului apelor râului Sava – al treilea cel mai mare afluent al Dunării -  care va ameninţa noi localităţi din Serbia şi Bosnia. Între timp, echipele de salvare au mai descoperit o victimă la Samac, unde alte două persoane sunt date dispărute, a anunţat Savo Minic, primarul localităţii din nordul Bosniei.

Oraşul, de unde au fost evacuaţi aproape în totalitate cei 26.000 de locuitori, se află în continuare sub ape, situaţie înregistrată în zeci de localităţi din nord-estul Bosniei. Râul Sava a inundat mai multe sate din această regiune, unde 6.000 de persoane au fost evacuate. Sinistraţii au relatat că nivelul apelor a ajuns la trei metri. Între timp, nivelul apelor a început să scadă în două localităţi care au fost inundate în totalitate.

În Serbia, digurile ridicate de mii de voluntari în noaptea de duminică spre luni, de-a lungul râului Sava şi în jurul centralei termice Nikola Tesla - acoperă 50 la sută din consumul naţional de electricitate - au rezistat, a anunţat postul de televiziune naţional RTS. Peste 25.000 de persoane au fost evecuate din numeroase localităţi din Serbia, în urma inundaţiilor. Sinistraţii au fost găzduiţi în centre speciale, inclusiv la Belgrad, unde primesc ajutor din partea voluntarilor din Crucea Roşie.

Între timp, ajutorul internaţional continuă să sosească. Un avion al Naţiunilor Unite a aterizat luni dimineaţă la Belgrad, iar o echipă de salvatori francezi a ajuns în noaptea de duminică spre luni în capitala Serbiei.

Dunărea, peste cotele de inundaţie la Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurel şi Zimnicea

Dunărea se situează peste cotele de inundaţie, la staţiile hidrometrice Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurele şi Zimnicea şi are un debit de 12.100 metri cubi pe secundă la intrarea în ţară, ANAR precizând că nu există deocamdată risc major de inundaţii pentru populaţie şi locuinţe. Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), în perioada imediat următoare (în intervalul de prognoză 19 - 25 mai), debitul Dunării la intrarea in ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere şi poate ajunge la valoarea de 13.500 mc/s, fiind aproape dublu faţă de media multianuală a lunii mai.

Citeşte şi: ALERTĂ PE DUNĂRE/ La Galaţi, cod galben de INUNDAŢII până pe 26 mai

 

 

Citit 2357 ori Ultima modificare Luni, 19 Mai 2014 15:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.