Act de RĂZBUNARE fără precedent. Maşina unui poliţist, DISTRUSĂ în plină stradă (FOTO)

Act de RĂZBUNARE fără precedent. Maşina unui poliţist, DISTRUSĂ în plină stradă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Maşina ajutorului şefului de post din comuna gălăţeană Vânători a fost distrusă cu smoală, iar cauciucurile au fost tăiate de persoane rămase deocamdată neidentificate * În urma atacului care a avut ca scop probabil intimidarea omului legii, localnicii se tem pentru siguranţa lor


Noaptea de duminică spre luni a fost mai mult decât una grea, de serviciu, pentru agentul şef adjunct Ciprian Bujor, ajutorul şefului de post din Vânători. După o patrulare care a durat aproape toată noaptea, poliţistul cu 12 ani vechime şi-a găsit maşina personală vandalizată. Totul s-a întâmplat chiar în faţa sediului poliţiei din Vânători, unde agentul obişnuieşte să-şi parcheze maşina cu care face naveta de la Galaţi.
„Am intrat în tură duminică seara şi am plecat în patrulare cu maşina de serviciu pe raza comunei Vânători. Dimineaţă, la ora 5.00, când am ajuns la post, mi-am găsit maşina cu toate cauciucurile tăiate, aruncată smoală pe caroserie, zgâriată pe toate laturile”, povesteşte Ciprian Bujor.
Poliţistul este sigur că indivizii care i-au vandalizat autoturismul fac parte dintre cei certaţi cu legea, pe care i-a amendat sau cărora le-a făcut dosare penale. De altfel, nu ar fi prima dată când „muşteriii”îi pun în vedere că este în pericol. „Ameninţări am mai primit, pentru că le-am dat amenzi, le-am făcut dosare penale. E un gest de intimidare, premeditat. Cred că m-au pândit când am plecat cu maşina de serviciu. Aseară am fost pe comuna Vânători, dar şi pe Tuluceşti, am avut şi un apel la 112 acolo. Nu puteam să stau să îmi păzesc maşina”, adaugă poliţistul, care va trebui acum să îşi suporte singur reparaţiile.
„Maşina are nouă ani şi nu are CASCO. Probabil că mă va costa circa 5.000 de lei, pentru care voi face un credit bancar, nu am banii ăştia. Iar până atunci, voi vedea cu ce vin la serviciu! Asta e România, îţi faci datoria ca poliţist şi uite ce păţeşti. Mă tem pentru cetăţeanul de rând”, completează Bujor.
Aceeaşi teamă o au şi unii localnici din Vânători, după ce au văzut ce a păţit omul legii. Ei susţin că le e frică de derbedeii certaţi cu legea şi nu cred că e exclus ca aceştia să fie şi mai violenţi când vine vorba de oameni de rând. „Ne temem! Dacă poliţistului i-au făcut aşa ceva, noi, oamenii obişnuiţi, ce să mai zicem? Pot să intre peste noi şi să ne omoare în case!”, ne-a spus Dochiţa Penca, localnică.
Colegii poliţistului, care a ajuns la Urgenţe în stare de şoc, au deschis o anchetă pentru a stabili modul de operare şi pentru a-i identifica pe autori cât mai repede posibil. „S-au făcut cercetările la faţa locului şi s-a întocmit dosar penal pentru distrugere”, ne-a precizat comisar Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.


 

 

Citit 11383 ori Ultima modificare Marți, 20 Mai 2014 11:07

24 comentarii

  • postat de Alex
    Duminică, 08 Iunie 2014 11:50
    79.116.104.***
    Util dar pana statul il despagubeste pe acest politist o sa il apuce pensia probabil.
    0
    3
    Raportează
  • postat de Un alt politist
    Vineri, 06 Iunie 2014 01:33
    213.177.22.***
    In sprijinul d-lui politist:
    Hotararea Guvernului nr. 1083/2008 privind asigurarea despagubirilor de viata, sanatate si bunuri ale politistilor a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 657 din 18.09.2008 si intra in vigoare de la 1 ianuarie 2009.
    In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile ulterioare,

    Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

    Art. 1. - (1) Despagubirile prevazute la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile ulterioare, se realizeaza in conditiile prezentei hotarari.
    (2) Despagubirile prevazute la alin. (1) implica acordarea unor sume de bani pentru politisti sau, in cazul decesului, pentru familiile acestora, in situatia producerii riscurilor specifice activitatii de politie.
    Art. 2. - In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
    a) politist - functionar public civil, cu statut special, caruia i se aplica prevederile Legii nr. 360/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
    b) politist ranit - politistul supus in timpul sau in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu, independent de vointa lui, efectelor unor cauze vatamatoare, in urma carora ii este afectata integritatea anatomica si/sau functionala a organismului;
    c) politist invalid - politistul ranit clasat inapt pentru serviciul politienesc de catre comisiile de expertiza medicala si evaluare a capacitatii de munca;
    d) politist decedat - politistul care si-a pierdut viata, in urma unui accident, in timpul sau in legatura cu exercitarea atributiilor legale;
    e) bun - constructii cu destinatia de locuit pentru politist si familia sa, precum si anexele acestora, vehicule aflate in proprietatea sau folosinta politistului.
    Art. 3. - Ministerul Internelor si Reformei Administrative acorda despagubiri politistilor pentru urmatoarele categorii de riscuri:
    a) ranirea politistului;
    b) invaliditate de gradul I;
    c) invaliditate de gradul II;
    d) invaliditate de gradul III;
    e) deces;
    f) prejudicii aduse bunurilor.
    Art. 4. - (1) Despagubirile acordate in situatia producerii riscului prevazut la art. 3 lit. a) acopera toate cheltuielile legate de:
    a) tratamentul in tara sau in strainatate, in cazul in care acesta nu poate fi efectuat in tara;
    b) tratamentul de recuperare in unitati medicale din tara sau strainatate;
    c) protezele, ortezele si alte dispozitive medicale de profil din tara sau strainatate;
    d) transportul dus-intors pana la/de la unitatea medicala care va asigura efectuarea tratamentului, atat pentru politist, cat si pentru insotitor, cand situatia impune.
    (2) In situatia producerii unuia dintre riscurile prevazute la art. 3 lit. b) - d), politistului i se acorda despagubiri in suma de:
    a) pentru invaliditate de gradul I - 10.000 euro, echivalent in lei la data platii;
    b) pentru invaliditate de gradul al II-lea - 8.000 euro, echivalent in lei la data platii;
    c) pentru invaliditate de gradul al III-lea - 6.000 euro, echivalent in lei la data platii.
    (3) Despagubirea acordata in situatia producerii riscului prevazut la art. 3 lit. e) consta intr-o suma de 20.000 euro, echivalent in lei la data platii, si se plateste familiei politistului decedat.
    (4) Despagubirea acordata in situatia producerii riscului prevazut la art. 3 lit. f) nu poate depasi suma necesara pentru aducerea bunului in starea initiala sau inlocuirii acestuia in caz de distrugere.
    Art. 5. - (1) Despagubirile acordate in baza prezentei hotarari constituie forme de sprijin cu destinatie speciala.
    (2) Despagubirile prevazute la art. 4 alin. (1) - (4) se acorda pentru fiecare eveniment asigurat in parte.
    (3) Despagubirile prevazute la art. 4 alin. (4) nu se acorda in cazul in care prejudiciul prevazut la art. 3 lit. f) este acoperit partial sau in totalitate ca urmare a existentei unei asigurari in sistemul privat.
    Art. 6. - Pentru toate sumele de bani platite ca despagubiri in temeiul prezentei hotarari, Ministerul Internelor si Reformei Administrative va initia demersuri pentru recuperarea sumelor platite de la persoanele care se fac vinovate de producerea prejudiciilor.
    Art. 7. - Modalitatile concrete de acordare a despagubirilor se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei hotarari, aprobate prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Art. 8. - Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2009.

    PRIM-MINISTRU
    CALIN POPESCU-TARICEANU


    Ministrul internelor si reformei administrative,
    Cristian David
    p. Ministrul economiei si finantelor,
    Eugen Teodorovici,
    secretar de stat
    Bucuresti, 10 septembrie 2008.
    Nr. 1.083.
    0
    3
    Raportează
  • postat de Dris
    Marți, 27 Mai 2014 14:17
    5.13.140.***
    Domnul C esti de ala care da in gropi ca sa nu te jignesc, de ce trebuie sa stie asiguratorul ca tu esti politist? Cand faci asigurare, Casco, etc asiguratorul nu iti cere numarul de la sutien sau de la chiloti........... Politistul isi permite mai multe decat omul de rand si DA, asa este angajatorul trebuie sa asigure dar te sfatuiesc sa te uiti mai des in buletin unde scrie mare RO ca vad ca uiti unde esti.

    Nu este normal sa isi faca polita Casco la masina de frica ca o sa ii fie vandalizata dar sunt sigur ca dupa patania asta o va face.....cum am spus mai degraba previi astfel de situatii.................cum am spus in a da 1500 RON pe o polita Casco si 50 de milioane ca sa o repar aleg prima varianta.

    Nu o mai dati cu civilizatia ca nu suntem in Anglia sau Spania suntem in Romania unde ca sa iti desfasori activitatea decent vii de acasa cu diverse inclusiv cu masina.
    1
    3
    Raportează
  • postat de C
    Joi, 22 Mai 2014 08:35
    89.136.4.***
    Dris, tu ai alte frustrari... Du-te la asiguratorul tau si spune-i ca esti politist acum, sa vedem daca e aceeasi valoare a politei CASCO. Deasemenea, te invit sa-ti faci si-o asigurare de viata, cu job-ul tau, apoi cu cel de politist, sa vezi diferente. Nu, un politist nu-si permite sa plateasca asigurari. Intr-o lume civilizata angajatorul il asigura. Dar noi mai avem pana acolo, trebuie sa-i educam pe alde Dris mai intai...
    1
    4
    Raportează
  • postat de kim
    Miercuri, 21 Mai 2014 09:13
    89.122.124.***
    Pe dl Bujor il cunosc de cand avea cativa anisori si ne jucam in fata blocului. Anii au trecut, a devenit un barbat responsabil si un om sensibil, care doreste sa isi faca meseria. Sa nu uitam ca tatal dumnealui, domnul Bujor (tot politist) a fost seful de post din comuna Sendreni si care a decedat stupid din cauza unui nebun aflat in trafic, care nu l-a vazut in timp ce isi exercita activitatea. Sper ca acesta intamplare sa nu treaca neobservata, iar cei care sunt responsabili sa plateasca pentru ca nu este doar o distrugere a unui bun propriu, e o amenintare a uniformei.
    1
    12
    Raportează
  • postat de Dris
    Marți, 20 Mai 2014 22:54
    5.13.153.***
    Domnule fost politist, nu sunteti deloc informat, masina mea are 8 ani vechime aproape 9 si i-am reinnoit polita Casco acum 2 saptamani.....deci se poate. Tot respectul pentru acest politist daca dumneavoastra il cunoasteti si stiti ca este un om cu un caracter ireprosabil.

    "Dreptate pentru dreptate" oi pica eu la testul ala de inteligenta dar nici cu tine nu imi este rusine.....asta ca sa nu te jignesc.....eu nu imi sacrific nici un bun pentru ca am polita Casco platita dintr-un salariu mult mai mic decat al unui politist si nici nu sunt expus ca el.

    Si ca sa te citez: "Iti doresc sa ai parte de lucruri la care tu gandesti ca ar fi normale sa se intample intr-un stat de drept.".......unde am spus eu asta? Si nimic nu mai este normal in tara asta de foarte mult timp dar se pare ca inca visezi............ Cred ca te-ai apucat de scris pe internet dupa ce ai baut cateva pahare de vin....mai bine inchide calculatorul si uite-te la Capatos.
    10
    5
    Raportează
  • postat de fost politist
    Marți, 20 Mai 2014 22:41
    5.13.213.***
    sunt fost politist. Am prins si anii lui Ceausescu. Inainte nu se intamplau grozavii din astea pentru ca era respect pentru politie, era respect pentru oameni. Mai ales cei din mediul rural se respectau intre ei. Nu ca acum.
    Putini poate stiu ca acest baiat si-a pierdut tatal, fost politist, de cand era mic.. A fost crescut doar de mama si a reusit sa ramana pe o cale dreapta si sa incerce sa faca dreptate si altora. Credeti ca degeaba a ajuns saracul la spital?
    Dris, la o masina asa veche nu-ti mai face nimeni niciodata vreun CASCO. Si sa stii si tu, oamenii ca dl Bujor nu au vile, nu au masini scumpe. Ei muncesc din greu ca sa poata supavietui in tara asta care ramane fara valori, cu oameni fara principii. SEFI acestor oameni sunt cei care stau in fotolii confortabile la biroul lor, care au vile, au masini scumpe si isi permit tot felul de luxuri. Ei nu sacrifica niciodata nimic pentru meseria asta. Ei doar stiu sa ia sau sa ceara, sa se foloseasca de influenta pe care o au doar pentru interesele proprii. Mergeti si vedeti ce masini parcheaza acesti sefi in curtea politiei....
    Nu mai vorbiti de sacrificii fara a intelege defapt ce presupune acest fapt
    2
    12
    Raportează
  • postat de drepatate sau dreptate
    Marți, 20 Mai 2014 22:31
    5.13.213.***
    Dris, e clar, m-am inselat. Cu siguranta nu poti sa faci nici 65 de puncte la testul de care vorbeam. Auzi, "sacrificarea unui bun". Da ce ce nu-ti sacrifici tu un bun?! Ce sa zic, esti de cea mai joasa spita. Iti doresc sa ai parte de lucruri la care tu gandesti ca ar fi normale sa se intample intr-un stat de drept
    2
    6
    Raportează
  • postat de Dris
    Marți, 20 Mai 2014 21:50
    5.13.153.***
    Nenea Mihail, eu vorbesc de debitat debitezi mata, de cand plangi tu politistii ca au salariul mic? Sau esti vreun politist pensionat care are si el o viluta mica prin Vanatori cum au multi pe acolo? O polita Casco costa trei sferturi din salariul lui si se poate plati si trimestrial in caz ca nu stii dar dormi linistit si iti faci meseria fara griji, acuma decat sa o repare mai degraba isi cumpara alta.

    "Auzi la el politistii dorm in tura de noapte"........prietene locuiesc in Vanatori de cativa ani si baietii stau la barul din sat si daca ii intrebi ceva spun ca a fost un conflict si ei sunt acolo ca sa nu iasa scandal, rad si curcile de tine prietene, pai cum naiba daca unul te sfideaza si iti distruge masina in fata postului de politie unde este lumina cat nu are tot satul.................nimeni nu a vazut nimic hai lasa-ma.

    Si nu discut despre conditiile care le ofera statul ca statul este de tot rahatul stie toata lumea nu trebuie sa te dai tu destept.

    Nu il cunosc pe politist nu stiu daca este corupt sau cinstit asa ca nu ma dau cu parerea despre el desi vad ca multi il pupati in fund ca un erou desi nici nu il cunoasteti.
    9
    6
    Raportează
  • postat de un cetatean care vrea lege si ordine si respect
    Marți, 20 Mai 2014 21:15
    84.117.42.***
    Noi cetatenii orasului care nu suntem nici manelisti si nici golani si nici derbedei si nici tiggani suntem alaturi de acest tanar politist si vrem ca faptasii sa fie prinsi imediat si toata politia galati sa dea de urma lor! Ceea ce s-a intamplat e un act foarte grav la adresa Politiei Romane si arata cat de mult tupeu au acesti golani si trebuie intrat in ei cu toata forta si toata autoritatea si rog ca pe aceasta cale sa intervina SRI sa dea de urma lor! Asa ceva e inadmisibil! Politia e atacata si nu are autoritate in fata acestor gunoaie de oameni! Au gresit si au luat amenda sau au dosar penal pt ca au incalcat legea si au facut rele deci politistul e corect si si-a facut datoria! Asta inseamna sa lasam aceste lichele sa faca ce vor in Romania! Trebuie arestati imediatsi restabilita autoritatea politiei! Politia sa intre in forta in ei si cei corupti sa fie eliminati din sistem! Respect pentru Politia Romana!
    2
    17
    Raportează
  • postat de Mihail
    Marți, 20 Mai 2014 20:41
    79.112.231.***
    Pentru DRIS.
    Prietene,tu debitezi la ore fixe sau mai mereu?
    Cum mama naibii vrei ca un agent de politie sa-si ia masuri de protectie in cazuri din astea,daca legea nu-l ajuta cu nimic,cum mama naibii vrei tu sa aibe CASCO daca salariul lui e cat e?De ce nu are camere video Postul de Politie?Iti spun eu de ce,pentru ca la conducerea tarii se afla niste jegosi care putin le pasa de Politia Romana,pentru ca politistii inca isi fac serivicul cu masina personala sau cu bicicleta,si tu vrei camere video?
    Auzi la el,politistii dorm in tura de noapte. :|
    3
    12
    Raportează
  • postat de Dris
    Marți, 20 Mai 2014 20:26
    5.13.153.***
    " Dreptate sau dreptate " eu gandesc cum gandesc tu gandesti cum gandesti nu ma judeca, eu nu te judec asa ca gura mica.

    Nu judec meseria omului dar daca o face sa isi ia masuri de precautie nu sa planga la televizor ca nu are bani sa isi repare masina. Sa ia aceasta vandalizare a masinii personale drept "sacrificarea unui bun" cum ii spui tu nu?
    Nu este mai bine sa previi decat sa te plangi desteptule?
    12
    1
    Raportează
  • postat de GRAM
    Marți, 20 Mai 2014 19:20
    92.85.152.***
    Domnule BUJOR ai tot respectul meu caci stiu cum iti faci datoria. Iti doresc sa treci cu bine peste acest nefericit incident si sa continui sa fii cel mai bun. Acum imi indrept mesajul catre superiorii Dvs. si le spun ca mai vrem politisti ca Dl. BUJOR, ca nu toti cei din post sunt la fel de devotati meseriei de politist, este un exemplu singular si de aceea a patit ce a patit. Am vazut localitati in tara care sunt monitorizate video si in care infractionalitatea a scazut considerabil,deci dragii nostri oficiali daca nu putem sa avem clone ale Dl. BUJOR atunci poate din bugetul local achizitionati sisteme de supraveghere si asa dormim sau ne facem datoria, linistiti.
    0
    18
    Raportează
  • postat de Dreptate sau dreptate
    Marți, 20 Mai 2014 18:16
    109.166.133.***
    Ce buni suntem sa judecam oamenii. Un mare filozof spunea "cel mai usor lucru este sa dai sfaturi". Nu inteleg de ce suntem asa de rai. Ne bucuram cand cineva pateste ceva rau. Hai sa incercam sa ne punem in locul lui. Ca ai o meserie din cele enumerate de domnul Dris ar presupune automat ca trebuie sa sacrifici anumite bunuri sau valori. Este o prostie sa gandesti asa ceva si numai cineva care probabil cu greu scoate 90 de puncte la un test de inteligenta poate afirma asa ceva.
    Cei care gandesc asa sunt si cei capabili sa faca o fapta de genul asta.
    Imi pare rau pentru ca micimea a ajuns pe culmi in Romania
    0
    10
    Raportează
  • postat de Dris
    Marți, 20 Mai 2014 17:59
    5.13.153.***
    Ce tare l-au si sfidat vandalizandu-i masina in fata sectiei de politie:))))))) Pai normal daca se doarme masiv in tura de noapte......prietene cand ai o meserie asa riscanta gen politist, judecator, procuror, etc si esti expus pericolului, amenintari, etc TREBUIE SA FII CEL MAI MARE IDIOT sa nu ai Casco la masina pai ala este primul lucru care il strica borfasii.....nu ne aburi ca are noua ani masina si de asta nu ai Casco ca bat la pariu ca masina aia nu a avut Casco niciodata. Daca are 9 ani schimb-o si protejeaz-o de astfel de evenimente ca nu cred ca esti ultimul amarat si nu iti permiti alta masina........nu te judeca nimeni dar asta este meseria care o ai si trebuie sa te obisnuiesti........oricum se vede ca esti tanar probabil abia ai invatat sa scrii procese verbale deci ai toata viata inainte. Si ma rog de ce sectia de politie nu are camere de supraveghere? Asta asa ca o idee......
    15
    6
    Raportează
  • postat de cetatean deranjat
    Marți, 20 Mai 2014 16:17
    108.161.169.***
    Acest lucru nu s-ar fi intamplat daca toti politistii si-ar face serviciul pentru care au depus un juramant. Acum e prea tarziu sa facem apel la constiinta multor politisti care sunt corupti. A ramas o mica proportie de politisti cinstiti, care incearca sa castige un salariu onest, fara sa se gandeasca ca '' POATE PICA CEVA''. Respectul fata de politie, tot din randul politistilor l-au facut sa nu mai fie valabil in ziua de astazi. Pana cand nu va disparea PRIETENIA DINTRE MAJORITATEA POLITISTILOR SI GOLANI, RESPECTUL FATA DE POLITIE NU VA FII!
    3
    25
    Raportează
  • postat de FERNEA
    Marți, 20 Mai 2014 14:21
    193.230.156.***
    Domnule anonim acesti oameni care trebuie sa ne apere, stau la betii cu toti neispravitii de la sate, habar nu au care le sunt atributiile si cand se manjesc foarte mult sunt mutati la alte sate ca sa li se piarda urma, asa se intampla si cu sefii lor. de aceea sunt astfel de reglari. daca am avea Politie dreapta care sa nu fie corupta , nu s-ar intampla astfel de lucruri. Dar ce pretentie sa avem la cei de la comune si sate daca sefii din politia romana sunt corupti. NUMAI CA PE SEFI II APARA ALT CORUPT, PONTA . ASA CA NU NE MAI MIRA NIMIC.
    22
    11
    Raportează
  • postat de Marin
    Marți, 20 Mai 2014 12:38
    86.127.101.***
    Sunt curios daca se intampla asta lui Dobrea M, oare tot el isi platea singur reparatiile? Ajutati omul asta la greu.
    A deranjat facandu-si datoria? Poate ar trebui sa faca ce fac multi politisti. Sa alerge pentru propriile interese si nu ale oamenilor
    2
    31
    Raportează
  • postat de Anonim
    Marți, 20 Mai 2014 12:33
    86.127.101.***
    Asa ceva ar trebui asimilat ca un atac direct asupra politistului si nu ca o simpla distrugere. Acesti oameni isi risca viata si mai nou, bunurile personale ca sa apere si sa protejeze oamenii si bunurile lor, atat cat poate acoperii un singur om intr-o noapte pe 2 comune. Va dati seama ce aberatie?!?! Sa trimiti un singur om in puterea noptii cu toate pericolele pe care noaptea le ascunde sa asigure ordinea, sa protejete oamenii si patrimoniul lor pe 2 COMUNE. Iesiti din birouri sefilor care luati o gramada de bani degeaba. Pentru ce luati banii? Ce faceti voi mai exact? Stati cu golanii la mese intinse, luati spaga? Voi cum va permiteti masini scumpe iar agentul asta amarat numai un logan?!? El nu munceste?! E retorica intrebarea. Ba da, el, ei cei din strada muncesc si risca cu adevarat. Voi stati in functii pr bani si spaga pe spatele lor. SA VA FIE RUSINE!
    0
    39
    Raportează
  • postat de Un Gardian
    Marți, 20 Mai 2014 12:05
    5.13.239.***
    * sunteti
    2
    4
    Raportează
  • postat de Un Gardian
    Marți, 20 Mai 2014 12:03
    5.13.239.***
    ce a stirbit si mai mult autoritatea politistilor este gandirea de doi bani a sefilor care au luat hotararea ca politistii din structura M.A.I sa execute servicul cu gardieni publici facuti peste noapte politisti locali din interese politice... Oamenii nu mai fac diferenta intre politist si gardian si de aici lipsa de frica sau bun simt fata de uniforma si fata de ce reprezenta odata politia. Dar asa este cand sefii de la IPJ sunt pusi pe functii politic si cand seful gardienilor e nasul inspectorului sef, politia nationala se bucura de toti noii veniti din randurile gardienilor adica babe si mosi unii schiopi , altii care nu stiu sa citeasca si multi dintre ei plafonati si fara chef de a invata ceva nou... Multumiri ins sef , multumum Dobrea M . , multumim Rotaru M. sunteati prea destepti ...prea ca la tara...
    0
    25
    Raportează
  • postat de Ciprian
    Marți, 20 Mai 2014 11:31
    144.24.20.***
    Politistii ar trebui sa primeasca inapoi respectul pierdut. Legile curente sunt extrem de restrictive, astfel incat golanii isi permit astfel de arogante. Am cam avea nevoie de legi ca in state iar atunci lucrurile ar reveni la normal...
    2
    37
    Raportează
  • postat de cetatean revoltat
    Marți, 20 Mai 2014 10:43
    5.13.196.***
    Unde este protectia politistilor? La ce ar trebui sa se astepte acum politistul? Poate ca data viitoare, golanii, se vor razbuna pe el mult mai rau. Si acesti oameni trebuie protejati , altfel nu mai au nicio motivatie sa-si faca in mod constiincios si corect datoria.
    1
    41
    Raportează
  • postat de Initiativa
    Marți, 20 Mai 2014 09:12
    91.216.52.***
    Acum ar trebui sa-i sara in ajutor sindicatul politistilor, d-l Coarna in persoana. Fiindca SI de asa ceva ar trebui sa se preocupe o adevarata asociatie profesionala, nu doar de promovat liderul cum o face pe analistul politic, sociologic, economic si cate si mai cate pe la televiziuni. Nu?...
    Propun o cheta pentru acoperirea pagubelor. Chiar daca sunt din Galati, daca se organizeaza asa ceva, vin sa donez. Macar 5 lei de persoana si tot ar ajuta enorm. Daca ne strângem 500 de insi, l-am salvat, fiindca se poate si cu mai putin repara daca nu e un service lacom. Curatarea si revopsirea pe bucati ar lua vreo 1000-1500 de lei, iar patru cauciucuri noi nu trec de 800 de lei total.
    Chiar ar merita gestul, inseamna ca acel politist chiar isi face datoria daca au ajuns unii sa-l vaneze in halul asta!... Daca nu si-o facea, n-avea el doar un Logan, mai ales ca nu apare in declaratiile de avere din 2012 si 2013, deci si-o fi luat-o de curând... Uitati-va ce masini parcheaza in fata catedralei de dimineata pana seara sau in curtea IPJ si faceti o comparatie cu Loganul lui...Iar daca il ajuta si colegii, sa-i prinda pe golani, se pot recupera si banii, sa-i aiba acolo fond de rulment... :) Ganditi-va ca e o ocazie unica de a demonstra ceva cu un astfel de gest. Cate cazuri de vandalizare a bunurilor politistilor ati mai auzit in ultima vreme?... Dar putem demonstra ca societatea civila nu doarme si e solidara.
    2
    62
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.