Aproximativ 14.000 de arme letale sunt înregistrate oficial la nivelul Bucureştiului, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, care a precizat că alţi aproxumativ 7000 de bucureşteni au arme cu bile de cauciuc sau aer comprimat.
Potrivit lui Ciocan, peste 11.000 de bucureşteni sunt înregistraţi în evidenţele poliţiei cu una sau mai multe arme letale. "La nivelul Poliţiei Capitalei avem înregistrate 11.562 de persoane, care deţin 13.496 de arme letale", a precizat Christian Ciocan.
Pe primul trimestru al anului 2009, numărul de arme deţinute de locuitorii Capitalei a crescut faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, au fost înregistrate 10276 de arme de vânătoare, cu 74 mai multe decât în perioada similară a anului 2008. Totodată, bucureştenii deţin 2360 de arme de tir, cu 11 mai mult faţă de 2008. În evidenţele Poliţiei, mai figurează 5334 de posesori de arme cu bile de cauciuc şi 1767 de posesori de arme cu aer comprimat.
În acest context, reprezentantul Poliţiei Capitalei a spus că Bucureştiul "se menţine ca una dintre cele mai sigure capitale europene", chiar dacă au mai existat situaţii, mai ales în trafic, când unele persoane au făcut uz de armă.
Ciocan a amintit şi de un raport pe 2007 al ONU, care plasează România pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul de arme deţinute la 100 de locuitori. "Suntem pe ultimul loc în acest raport, cu 0,6 arme la 100 de locuitori. Pe primul loc este Finlanda, cu 69 de arme la 100 de locuitori, Germania, cu 36 de arme, şi Serbia, cu 24 de arme la 100 de locuitori".