Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
21 comentarii

Medicul Cezar Irimia a fost bătut de un necunoscut, sâmbătă dimineaţă, în curtea Spitalului Judeţean Galaţi. Doctorul ginecolog tocmai terminase serviciul de gardă, în jurul orei 9,00. În timp ce mergea spre maşină, pe o alee din spatele spitalului, dr. Irimia povesteşte că a fost atacat de un bărbat înalt, cu faţa acoperită cu un fular.

“L-am simţit că se apropia din spate. Abia am avut timp să mă întorc într-o parte şi am şi simţit prima lovitură, cu un obiect dur. Înainte să am timp să-mi revin, bărbatul deja fugise. Acum, nu mă mai simt în siguranţă. Cu două ore înainte să fiu bătut, l-am văzut pe acelaşi bărbat în spital, la etajul III. Am bănuit însă că este rudă cu un pacient”, a spus dr. Irimia.

Poliţia a fost anunţată

Din cauza loviturilor, medicul a căzut. Pacienţii aflaţi în curtea spitalului au auzit strigătele de ajutor şi l-au anunţat pe agentul de pază. Când angajatul firmei de pază a ajuns la medic, agresorul nu mai era la faţa locului. Ajutat de mai multe persoane, dr. Irimia a mers la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), acolo unde rana i-a fost cusută.

“Colegul nostru a venit la serviciul urgenţe cu un traumatism cranio-facial, pentru care i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare. Apoi am anunţat Poliţia. Desigur, va fi verificată şi firma care asigură paza în spital”, a declarat Lucica Grigorică, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Medicii bătuţi, o tradiţie la Galaţi

Potrivit comisarului Cristina Tatulici, medicul a fost audiat de către poliţişti, urmând ca mai apoi să-i fie făcută o expertiză medico-legală. De asemenea, poliţiştii gălăţeni vor verifica şi imaginile de pe camerele de supraveghere, în speranţa că îl vor identifica pe agresor.

Nu este pentru prima oară când un medic angajat al spitalului este bătut chiar în unitatea medicală. În urmă cu doi ani, un medic a fost bătut de zece tineri pe holul de la UPU, după ce le-a spus să nu mai fumeze în spital. Toată scena a fost înregistrată de camerele de supraveghere.

Citeşte şi: Medic agresat pe holurile Spitalului Judeţean de zece indivizi violenţi

Citit 6881 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 14:37

21 comentarii

  • postat de Radulescu Cristina Marți, 23 Decembrie 2014 08:56 81.12.150.*** Link la comentariu
    1
    1

    sa se faca publice imaginile de pe camerele de luat vederi din spital, pentru prinderea agresorului

    Raportează
  • postat de Radulescu Cristina Marți, 23 Decembrie 2014 08:54 81.12.150.*** Link la comentariu
    3
    2

    Este cel mai bun ginecolog din oras, de aceea si-a atras ura colegilor de breasla, care isi pierd pacientele din aceasta cauza. Toto ginecologii din spital isi cheama gravidele pe toata perioada sarcinii la ecografii, lunar, iar cand le vine sorocul sa nasca, sunt lasate de izbeliste, spunandu-le ca nu sunt de garda si nu pot fi asistate la nastere de medicii care le-au urmarit in evolutie sarcina. Dr. Irimia este un exemplu in acest sens, a fost un caz acum cativa ani, cand niciun medic nu a vrut sa opereze o gravida cu SIDA, pe care, bineinteles a operat-o Irimia si din acest motiv sia- facut numai dusmani printer medicii din spital.
    Ca sa nu mai spunem ca, spre deosebire de toti ceilalti, Irimia nu are nici macar cabinet particular, si-a dedicate viata acestui spital nenorocit, plin de mafioti . Rusine breslei !!! Felicitari doctore Irimia !!

    Raportează
  • postat de Minnie Mouse Duminică, 21 Decembrie 2014 18:34 5.13.242.*** Link la comentariu
    0
    15

    Sunt foarte de akord cu Mickey Mouse. Unele domnisoare din Galatzi este cu*ve.

    Raportează
  • postat de Mickey Mouse Duminică, 21 Decembrie 2014 16:28 5.13.215.*** Link la comentariu
    0
    23

    Doctorul ginecolog Irimia se afla in conflict deschis cu nimeni altul decat Bacalbasa cu care a avut numeroase altercatii atat verbale cat si chiar fizice pe vremea cand se intersectau pe culoarele Spitalului Judetean! Fiind un doctor bun si care nu conditioneaza actul medical de spaga este greu de crezut ca a fost atacat de vreun sot nemultumit.Cel mai probabil chiar Bacalbasa i-a trimis individul sa-l aranjeze,si sunt sigur ca politia nu va gasi niciun indiciu in acest caz,fiind de notorietate ca politistii sunt supusi umili ai liderilor PSD, cei care-i lasa in pace sa fraternizeze cu interlopii in scop de obtinere de taxe de protectie. Vai de mama noastra in ce oras traim,fiindca ne uitam la Maruta cum mediatizeaza cazul fetei prostituate care e in coma cand Galatiul are tot atatia proxeneti exportatori de carne vie cate BMW-uri sau Audi-uri negre sunt pe strazi!

    Raportează
  • postat de Cristi Duminică, 21 Decembrie 2014 09:45 82.137.8.*** Link la comentariu
    1
    20

    La Galati dupa ce am facut CT (tomografie la coloana), ma programa la operatie, La Bucuresti, dupa un consult la Spiatalul Universitar, am primit reteta si plan de recuperare. Multumesc sefei mele care m-a trimis la Bucuresti cu masina de serviciu, pentru ca stia ca nu am bani. Concluziile va rog sa le trageti dumneavoastra! Sarbatori cu sanatate!

    Raportează
  • postat de pentru Kent9 Duminică, 21 Decembrie 2014 09:10 92.85.250.*** Link la comentariu
    4
    13

    Cand o sa traim intro tara normala din toate punctele de vedere, atunci pot sa dai asemenea lectii de etica. Pana atunci stai in banca ta cu morala de 2 bani , intro tara cu presedinti de 1 ban. Asta trebuie sa facem, dreptate singuri, intro tara fara stapani corecti.
    Ori esti vreun strain venit in tara sa practice medicina ca nu ii tine cont nimeni de unde este si ce face, ori esti vreo odrasla de vraci?

    Raportează
  • postat de Kent9 Duminică, 21 Decembrie 2014 08:55 5.13.235.*** Link la comentariu
    9
    16

    1. In cazul meu medicul acesta mi-a facut sederea in spital o experienta placuta. Nu mi-a cerut bani, nu i-am dat , iar atitudinea si grija a fost aceeasi pe tot parcursul internarii. Nu il cunosteam dinainte . In legatura cu profesionalismul lui in relatie cu altii nu ma pot pronunta.
    2. De principiu acum, daca te nemultumeste ceva mergi pe cale legala nu te apuci sa bati oamenii . Daca copiii nostrii invata ca e normal sa fie batuti oamenii , maine ei vor crede ca e normal poate sa ii impuste. In acest caz zic sa ne facem dreptate pe cont propriu si sa nu mai platim salariile politistilor deloc.
    E un aspect al educatiei...

    Raportează
  • postat de Asta e sistemu Duminică, 21 Decembrie 2014 06:36 5.13.207.*** Link la comentariu
    7
    13

    Cred ca a meritat aceasta corectie acest doctor ca no fi nebun acel agresor sal atace in ziua mare.Agresorule vezi ca mai e un doctor ortoped tanar care ma "tratat" cu nesimtire fiind pe urgenta cu un picior umflat(cica ai o hemoragie la genunchi si bine ca nu o ai la cap si lasa ca se absoarbe singur sangele de la genunchi).Din fericire nu a fost cum a zis el si e b8ne acum.Rusine acestui medic.Ma mai gandesc daca sai spun numele.

    Raportează
  • postat de vreau sa mai vad stiri de acest fel Duminică, 21 Decembrie 2014 03:45 5.13.138.*** Link la comentariu
    9
    20

    poate asa o sa le intre morcovul in dos acestor nemernici de 'doctori' care in loc sa se ingrijeasca de vietile sarmanilor oameni, care sunt batuti de soarta si ajung prin spitale, nu stiu cum sa stoarca cat mai multi bani din buzunarele lor.

    Raportează
  • postat de t.t. Duminică, 21 Decembrie 2014 01:29 79.116.110.*** Link la comentariu
    0
    29

    Imi pare rau de domnul doctor indiferent care ar fi el,dar este semn ca oamenii au ajuns in pragul disperarii si e posibil sa mai avem asfel de situatii ,neaparat trebuie schimbata atitudinea ,eu ca sa ma internez am stat la upu de la ora 14 la 22 ,stau 9 zile in spital la cardiologie, nu stiu ce am avut,imi recomanda pe fisa de externare RMN sunt chemat la policlinica dupa 11 zile si mi se da fac RMN in oras ,unde nu se face dacat cu plata ca prin casa de asigurari nu ai nici o sansa,dupa aproape o luna gasesc unde sa fac RMN ,si imi spune ca nu pot face RMN la cap ca am stent. dar asta scria pe fisa au vazut toti medicii .si recomandarea era de la cardiologie.Povestea este mai lunga si stufoasa dar ma opresc aici.Ideia este ca te apuca dracii in asemenea conditii si bani dati si plimbat aiurea.

    Raportează
  • postat de Asta sa fie motivul? Duminică, 21 Decembrie 2014 00:30 79.116.109.*** Link la comentariu
    7
    20

    Stire pe un post TV national: " Un medic controversat, acuzat in mai multe randuri de malpraxis a fost batut in curtea spitalului judetean din Galati"

    Raportează
  • postat de Dar șpaga, cât e șpaga? Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 23:57 5.13.146.*** Link la comentariu
    1
    27

    @dar
    Unele femei de serviciu depun mult mai mult interes în ceea ce privește grija față de pacient decât UNII dintre voi.

    Raportează
  • postat de 911 Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 23:40 5.13.212.*** Link la comentariu
    3
    24

    Eu nu cred ca te alearga un ninja cu parul degeaba ziua in amiaza mare.
    Probabil omul ii daduse vreo spaga grasa in prealabil si a dorit sa-i indese mai bine banii in buzunar ca sa nu-i risipeasca prin curtea spitalului si sa-l salte vreun procuror DNA.

    Raportează
  • postat de ss Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 22:40 5.13.211.*** Link la comentariu
    1
    30

    (...) e jale in acest spital, votez si eu acum la cel mai bun doctor din Galati, acelasi Accelerat Bucuresti!

    Raportează
  • postat de Marius Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 20:18 5.13.236.*** Link la comentariu
    4
    35

    Ha, ha, ha! Pai deja asteptam ca milogii pe la UPU sa se trezeasca spre dimineata medicul de garda si asta pe banii nostrii. Garzi ca sclavii? Din cate stiu sclavii nu erau platiti pe cand cei care fac garzi au si spor la salariu pe langa ce mai pica si asta nu e niciodata suficient.

    Raportează
  • postat de upecel Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 18:53 5.13.165.*** Link la comentariu
    3
    25

    @dar, si tu o sa cresti darul cand intram la upu?

    Raportează
  • postat de dar Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 17:57 78.96.253.*** Link la comentariu
    54
    6

    De abia astept sa asteptati ca milogii pe la upu si sa va mai trateze doar femeile de serviciu...ce mizerabili puteti fi cu comentariile voastre,cine credeti ca o sa mai faca garzi ca sclavii si sa fie si batjocoriti pe deasupra???Jigodii salbatice mai sunteti!

    Raportează
  • postat de florin salam Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 17:26 89.136.2.*** Link la comentariu
    10
    42

    Nu cred ca a luat bataie degeaba. O fi facut el ceva rau de l-a urmarit ala si l-a batut.

    Raportează
  • postat de sistem medical de kk Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 17:26 79.116.99.*** Link la comentariu
    7
    48

    O fi fost sotul vreunei paciente care a fost internata pe acolo! Sincer, la cum se poarta medicii pe la judetean si pe la spitalul de copii, chiar ma mir ca nu sunt mai dese astfel de cazuri!
    Si ma intreb, oare domnul doctor a asteptat la upu, asa ca toti pacientii, vreo cateva ore!?

    Raportează
  • postat de un oarecare Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 17:26 5.13.181.*** Link la comentariu
    12
    49

    Si oare nu merita sa fie batuti? Acesti banditi in halate albe, alaturi de cei cu sutane, se cred Dumnezeu pe pământ!!! Este bine ca, din când in când, se gaseste cate un pământean sa le reaminteasca ca si ei sunt oameni! Nu ca as prolifera violenta, dar la cat de mizerabili au devenit slujitorii lui Hipocrate, este bine ca li se mai aplica si lor cate o corectie...

    Raportează
  • postat de ginel Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 15:08 5.13.165.*** Link la comentariu
    4
    47

    Un motiv in plus sa creasca spaga.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.