Trenurile, pline de călători periculoşi. Cinci blatişti au spart geamurile unei garnituri în semn de răzbunare

Trenurile, pline de călători periculoşi. Cinci blatişti au spart geamurile unei garnituri în semn de răzbunare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şapte persoane care călătoreau cu trenul pe diverse rute ale Regionalei CF Galaţi au ajuns de urgenţă la poliţie după ce au pus în pericol grav siguranţa feroviară şi pe a celorlalţi călători.

Un prim incident i-a avut drept protagonişti pe cinci tineri din Tecuci, prinşi că circulau fără bilet cu trenul Regio de pe ruta Mărăşeşti -  Galaţi. Daţi jos de controlor, băieţii, cu vârse între 14 şi 20 de ani, au pus mâna pe pietre şi au aruncat în geamurile trenului, reuşind să spargă două dintre ele. Astfel, în loc de amendă, tinerii s-au ales cu dosar penal pentru distrugere şi vor trebui să plătească şi pagubele, în valoare de 300 de lei.

La secţia de Poliţie Transporturi au ajuns alţi doi călători, unul de 20 de ani şi unul de 53 de ani, care au agitat spiritele în Gara Galaţi, folosindu-se de cuţite. Pentru că îi puneau în pericol pe ceilalţi, cei doi au fost duşi la poliţie unde li s-a întocmit dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Citit 1220 ori Ultima modificare Joi, 15 Ianuarie 2015 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.