NOUL COD RUTIER. Ce noi REGULI pentru ŞOFERI intră în vigoare vineri
Foto: Foto: realitatea.net

NOUL COD RUTIER. Ce noi REGULI pentru ŞOFERI intră în vigoare vineri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a actualizat regulamentul pentru aplicarea Codului rutier printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Noile prevederi vor intra în vigoare vineri, relatează digi24.ro.

Din septembrie 2014, şoferii sunt obligaţi să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centură de siguranţă sau sunt transportaţi în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate. Totodată, a fost interzisă transportarea copiilor în vârstă de până la trei ani în autovehicule neechipate cu sisteme de siguranţă, notează avocatnet.ro.

Nerespectarea de către şoferi a acestor dispoziţii este egală cu trei puncte de penalizare. Noile completări referitoare la transportarea copiilor cu vârstă de până la trei ani sunt incluse în Hotărârea Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit noilor reguli, este obligatoriu ca dispozitivele de fixare in scaun sa fie omologate si adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor, adaugă avocatnet.ro.

Citit 2619 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Februarie 2015 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.