URMĂRIT ÎN TRAFIC după ce a fost la un pas să facă ACCIDENT cu duba Jandarmeriei

URMĂRIT ÎN TRAFIC după ce a fost la un pas să facă ACCIDENT cu duba Jandarmeriei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un tecucean în vârstă de 32 de ani a provocat o urmărire ca în filme după ce a fost la un pas să intre în plin cu maşina într-o dubă a Jandarmeriei, aflată în misiune.

Tecuceanul a făcut un viraj periculos şi a intrat astfel pe contrasens, cu şanse reduse de a se mai putea redresa, conducătorul auto al autospecialei reuşind în ultimul moment să evite impactul. Văzând că cel aflat la volan nu a încetinit după ce era cât pe ce să se lovească de maşina jandarmilor, militarii l-au urmărit în trafic şi, cu ajutorul unui echipaj de la Poliţia Rutieră, au reuşit să îl oprească.

Aveau astfel să afle de ce tânărul de la volan a vrut să scape. Pe lângă faptul că mirosea puternic a alcool, nu avea nici permis de conducere. Mai mult, a refuzat să sufle în etilotest, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis şi pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice. Dosarul său a ajuns la Poliţia Municipiului Tecuci.


BEAT LA VOLAN, a rănit doi oameni, la Ultimul Leu

Citit 2413 ori Ultima modificare Duminică, 10 Mai 2015 15:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.