Balul Olimpicilor va „recidiva”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima ediţie a Balul Olimpicilor a fost un succes, dar asta nu înseamnă că ediţia a doua, de la anul, nu ar putea fi un succes şi mai mare. Mai ales dacă strălucitele minţi ale judeţului, ne referim la olimpici, desigur, vor beneficia şi de o trupă celebră sau de un solist care să le cânte.

“În urma discuţiilor pe care le-am purtat vineri cu elevii, cu ocazia „Balului Olimpicilor”, voi încerca să aloc în bugetul de anul viitor şi fonduri care să permită aducerea la bal a unui solist sau a unei trupe, în funcţie de preferinţele exprimate de tineri şi de banii pe care îi vom avea în total la dispoziţie. Voi patrona şi voi sprijini financiar şi ediţia de anul viitor. Reamintesc faptul că prima ediţie a fost realizată cu fondurile oferite de Cabinetul Stomatologic «Nicuşor Ciumacenco»”, a spus viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Tânărul social-democrat îşi doreşte ca la anul să îi premieze nu numai pe elevii laureaţi, ci şi pe profesorii care au contribuit la succesele internaţionale şi naţionale ale acestora.

Citit 1956 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.