Poliţia Locală | Peste 6.500 de amenzi aplicate într-un an

Poliţia Locală | Peste 6.500 de amenzi aplicate într-un an
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe parcursul anului 2016, poliţiştii locali au acţionat pe raza de competenţă, atât în patrule proprii, cât şi în patrule mixte, cu agenţii de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Secţia Regională de Transporturi Galaţi - Biroul Transporturi Navale şi Biroul de Transporturi Feroviare. De asemenea, în baza parteneriatelor existente, poliţiştii locali au executat misiuni specifice de patrulare în zona de competenţă, alături de agenţii de poliţie.

"Şi în anul care a trecut, activitatea Poliţiei Locale Galaţi s-a desfăşurat în interesul comunităţii locale, pentru asigurarea unui climat de ordine şi securitate publică în rândul populaţiei, în vederea respectării normelor legale privind desfăşurarea comerţului stradal, disciplinei în domeniul autorizării lucrărilor în construcţii şi de protecţie a mediului, precum şi asigurarea fluenţei circulaţiei pe drumurile publice de pe raza teritorială de competenţă", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Astfel, la capitolul Ordine publică, pe parcursul anului 2016, agenţii celor cinci secţii de Poliţie Locală, au aplicat 6.594 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind în sumă de peste 700.000 de lei. Totodată, pentru perioada analizată, poliţiştii locali de la Ordine publică au depistat 194 de fapte cu caracter penal (furturi, etnobotanice, port sau folosire fără drept a obiectelor periculoase etc.).

"Datele statistice arată că, în 2016, cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în baza Legii 61/1991 - (2.953 de sancţiuni). Tot anul trecut, oamenii legii au dat amenzi având la bază hotărâri de Consiliu Local, HCL 79/2002 - 2.451 de sancţiuni, HCL 307/2006 - 799 de sancţiuni, etc. Tot în 2016, poliţiştii locali au depistat şi predat 12 persoane suspecte şi au organizat 156 de acţiuni de menţinere a ordinii publice şi alte acţiuni cu caracter preventiv", a adăugat Aurelia Matei.

Poliţiştii locali de la ordine publică au aplicat sancţiuni contravenţionale şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, dar şi pentru murdărirea domeniului public, distrugerea spaţiilor verzi, distrugerea/degradarea mobilierului urban, încălcarea normelor legale privind staţionarea voluntară a autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, respectiv, mai mult de nouă locuri pe scaune, etc.        

Citit 1999 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2017 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.