* „Dacă nu aş fi fost scriitoare, aş fi fost o soţie fidelă” (Anais Nin) *
Anais Nin intră în mirajul scrisului încă din copilărie, pe când avea doar opt ani şi începe să scrie piese de teatru pentru a găsi astfel singura modalitate disponibilă de control asupra celor doi fraţi mai mari. Aceştia devin interpreţii rolurilor ce le sunt atribuite, iar ea este regizorul-magician, rol pe care nu-l va părăsi toată viaţa în scrierile sale. Jurnalul început la vârsta de 11 ani şi continuat cu sfinţenie până la sfârşitul vieţii, are iniţial forma unor scrisori adresate unui tată absent.
Disciplina de a aşterne câteva pagini zilnic, fără cititori şi fără cenzură, i-a dat lui Anais Nin, de-a lungul anilor, uşurinţa de a-şi descrie emoţiile de moment. A scris continuu, timp de 45 de ani, atât ficţiune, cât şi în jurnal.
Se pare chiar că memorialistica a făcut-o mai cunoscută decât beletristica, mai ales pentru faptul că jurnalele au valoare de document, de tablou de epocă, portretele unor figuri legendare fiind întregite dintr-o perspectiva nouă. Scriitorii Henry Miller, Antonin Artaud, Pablo Neruda, psihanaliştii Otto Rank, Allendy, trăiesc, se mişcă şi respiră în paginile ei.
După căsătorie, Anais Nin se mută la Paris unde descoperă o lume a scriitorilor, a artiştilor, a avangardei şi psihanalizei, o lume boemă în care-şi trăieşte liber aventurile amoroase. „Nu putem cunoaştem decât prin sentimente. Mintea noastră ne înşeală", spune Anais Nin, care este neobosită în demonstrarea acestui postulat prin fiecare experienţă pe care o disecă în jurnalele sale.
„Henry şi June” din „Jurnalul dragostei necenzurat” este primul volum (urmat de „Incest” şi „Foc”) care consemnează perioada cea mai febrilă din viaţa sa, şi anume întâlnirea cu scriitorul Henry Miller şi soţia sa June. Pentru autoarea care se analizează cu voluptate, este o perioadă de mari frământări sufleteşti.
Ea trăieşte cu maximă intensitate atât erotismul, cât şi dragostea cu o foame teribilă. Nu-şi poate refuza iubirea senzuală pentru Henry Miller, nici atracţia fatală către June, contracarate de necesitatea de a rămâne ataşată şi fidelă atât soţului ei Hugo, cât şi rămăşiţelor unei iubiri adolescentine şi incestuoase pentru vărul ei Eduardo.
Incendiar şi violent în distrugerea ideilor preconcepute despre viaţa de cuplu, fidelitate, căsătorie sau iubire senzuală, „Heny şi June” conturează trei personaje puternice şi contradictorii, care sunt de fapt trei proiecţii ale conştiinţei autoarei. Anais Nin rămâne acelaşi regizor-magician de pe vremea copilăriei sale numai că de data aceasta ea e cea care interpretează toate rolurile.
Ea este femeia care se descoperă treptat, este creatoarea, este soţia credincioasă, este muza care atinge, stimulează, face să înflorească. Flexibilitatea ei îngemănată unei "amoralităţi" asumate uimeşte, minciunile prin care încearcă să menţină un control şi un echilibru precar, infidelităţile, toate acestea îşi află justificarea în paginile acestui jurnal, devenind pardonabile prin ipostazele multiple ale dragostei şi erotismului care trebuie musai experimentat şi trăit până la descompunere şi recompunere apoi, prin retrăire şi consemnare în jurnal.
„Dacă nu aş fi fost scriitoare, aş fi fost o soţie fidelă", spune ca o scuză Anais Nin, singura fidelitate de care este capabilă părând să fie cea faţă de ea însăşi.
Publicat necenzurat după 1990 (când cea mai mare parte a personajelor nu mai erau în viaţă) „Henry şi June” se numără printre cele mai senzuale cărţi, se citeşte pe nerăsuflate şi şochează încă prin sinceritatea şi luciditatea cu care a fost scrisă (mai ales dacă ne raportăm la anii 1931-1932, când a fost redactată).
