Liderul unui cartel columbian de trafic de droguri a fost prins la Bucureşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul unui puternic cartel columbian de trafic de droguri, Jesus Eduardo Valencia Arbelaez, căutat de autorităţile americane pentru conspiraţie, distribuţie şi posesie de droguri, a fost încarcerat la Bucureşti în urma unei acţiuni a poliţiştilor antidrog, anunţă IGPR.

Potrivit Inspectoratului Generalal Poliţiei Române, Jesus Eduardo Valencia Arbelaez, de 49 de ani, cu dublă cetăţenie, mexicană şi columbiană, de 49 de ani, din Bogota – Columbia, a fost reţinut în zona hotelului Continental din Bucureşti. Hotelul a fost ales pentru a pune la punct detaliile unei tranzacţii privind achiziţionarea unui avion, mijloc de transport care urma a fi folosit la transportul cocainei din America de Sud – în Statele Unite ale Americii.

Pe numele acestuia, judecătorul magistrat din cadrul Curţii Districtuale a Statului New York – SUA a emis în 6 aprilie un mandat de arestare pentru conspiraţie, distribuţie şi posesie de droguri.

După reţinere, Jesus Eduardo Valencia Arbelaez, a fost condus la sediul Poliţiei pentru îndeplinirea formalităţilor necesare, iar ulterior a fost emisă de către Parchetul Tribunalului Bucureşti Ordonanţa de reţinere pentru 24 ore. Jesus Eduardo Valencia Ardelaez a fost introdus în arestul central al Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti, iar Curtea de Apel Bucureşti a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 zile şi, totodată au fost demarate şi procedurile de extrădare a acestuia către Statele Unite ale Americii.

Prinderea lui a fost posibilă datorită sprijinului agenţilor Drug Enforcement Administration (DEA).

Citit 677 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.