ATENŢIE, GĂLĂŢENI! Lista câştigătorilor Loteriei fiscale a fost făcută publică

ATENŢIE, GĂLĂŢENI! Lista câştigătorilor Loteriei fiscale a fost făcută publică
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lista celor 100 de câştigători ai Loteriei fiscale din luna iunie, organizată pentru perioada 29 martie - 31 mai, a fost făcută publică vineri, 7 august, pe pagina web a Ministerului Finanţelor. „Fiecare câştigător va primi un premiu în valoare de 10.000 de lei”, a anunţat pe Facebook ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Pentru a doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, organizată pe 28 iunie, au fost depuse 508 cereri de revendicare a premiilor, aferente bonurilor cu valori între 135,00 lei şi 135,99 lei, emise pe 23 mai, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice. Din cei 508 au fost desemnaţi 100 de câştigători, cu un premiu de 10.000 lei fiecare, printr-o nouă extragere care a avut loc joi seara.

Fiecărui bon fiscal depus i-a fost atribuit un număr unic de înregistrare, în intervalul 1 - 508. Joi a fost extras un număr de la 1 la 508, acesta reprezentând primul bon câştigător. Celelalte 99 vor fi stabilite în baza unui algoritm de selecţie care implică o bază de referinţă şi aplicarea unor paşi crescători. Fondul de premiere este de un milion de lei, care se împarte la numărul câştigătorilor, dar nu mai mult de 100 de persoane.

Lista câştigătorilor poate fi consultată accesând link-ul http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/listacistigatori28iunie2015.pdf

Citit 1849 ori Ultima modificare Vineri, 07 August 2015 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.