SEMIMARATON Galaţi 2015/ Ultimul sosit, susţinere emoţionantă pe ultimii metri (FOTO)

SEMIMARATON Galaţi 2015/ Ultimul sosit, susţinere emoţionantă pe ultimii metri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Doar Bogdan Drugan (37 de ani) mai era pe traseu, iar pe ultima sută de metri câţiva alergători i s-au alăturat pentru a-l încuraja şi, în aplauzele celor de pe margine, a trecut linia de sosire, devind astfel un câştigător. Acesta a fost spiritul în care s-a desfăşurat, duminică, 13 septembrie, cea de-a doua ediţie a Semimaratonului de la Galaţi. Pe o vreme numai bună pentru alergat, zona de la Spicul a fost „invadată” de sutele de sportivi şi susţinători ai acestora. Peste 200 de alergători, amatori şi profesionişti, au luat startul la o competiţie care a avut ca scop punerea comunităţii în mişcare, în patru probe: semimaraton (21 km), ştafetă (3X7km), cros (7 km) şi cursa populară (3 km). 

Câștigători sunt toți cei care au participat, cu o mențiune în plus pentru primii clasați: Ștefan Popa, Iulian Marian Sandu și Florin Mârza - semimaraton; Cristi Onofrei, Liviu Cobzaru și Marius Nicoară - Așii Alergării, Gabriel Mihai, Marius Buricea și Culai Voicu - SWAT, respectiv Mihai Munteanu, Gabriel Bîrligea și Marius Croitoru - la ștafetă; Maria Magdalena Luca, Corina Bocăneală și Simona Darabană - cros feminin; Andrei Iulian Melniciuc, Ioan Tarnciniu și Iulian Tanvuia - cros masculin.

Şi în acest an evenimentul a devenit unul internaţional. Dacă la prima ediţie printre concurenţi s-a aflat o familie olandezo-română, acum printre alergători i-am descoperit pe francezul Jef  Queeckers (27 de ani) şi pe belgianul Frederic Valingot (54 de ani), care lucrează la o companie românească şi sunt stabiliţi în Galaţi.

Cristi Ochiu, unul dintre organizatori, s-a declarat foarte mulţumit de reuşita evenimentului. ”A fost mai reuşit decât cel de anul trecut. l-am organizat mult mai bine, cu mai multă energie pozitivă. Am avut şi mici scăpări, pe care le vom corecta pentru ediţia viitoare. Având în vedere numărul mare de copii prezenţi la cursa populară, pentru anul viitor dorim să facem o cursă doar pentru ei”, a spus Cristi Ochiu.

Acţiunea a fost organizată de Grupul de Iniţiativă pentru înfiinţarea Fundaţiei Comunitare Galaţi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi, Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, Asociaţiei Judeţene de Atletism şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

În foto, Bogdan Drugan (nr. de concurs 402) şi alergătorii care l-au încurajat să ajungă la sosire.

Foto Sonia Baciu

Citit 5889 ori Ultima modificare Luni, 14 Septembrie 2015 00:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.