Câţi dintre ŞOMERII Apaterm mai angajează Calorgal

Câţi dintre ŞOMERII Apaterm mai angajează Calorgal
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Întruniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali au modificat, pentru a treia oară, hotărârea de Consiliu Local prin care au preluat de la CC Insol SPRL Filiala Galaţi bunurile aparţinând domeniului public ce au fost concesionate societăţii Apaterm. Astfel, s-a aprobat transmiterea în administrare către Calorgal, pentru o perioadă de cinci luni, a unor puncte termice, reţele de distribuţie şi aparate de măsură. Totodată, a fost majorat capitalul social al societăţii Calorgal cu suma de 2.500.000 lei pentru asigurarea mentenanţei şi a integrităţii acestor bunuri, evitând riscul ca sistemul de termoficare să se degradeze şi astfel să devină imposibilă reluarea furnizării de apă caldă şi căldură.

Selecţie pe criterii profesionale

Prin această măsură, potrivit primarului Marius Stan, 166 de oameni, pe lângă cei 120 pe care deja Calorgal i-a preluat de la falimentul Apaterm, vor fi angajaţi. „Selecţia se va face pe criterii profesionale, evident, în funcţie de necesarul pe care îl au la Calorgal. Aceasta este prioritatea dar există, în paralel, o activitate pe care ei trebuie să o desfăşoare la foc automat, încheierea de convenţii individuale cu consumatorii”, a declarat Marius Stan. Cât priveşte preluarea altor foşti angajaţi ai Apaterm, nu se pune, deocamdată, problema. „Rămâne ca după ce va fi preluat întregul sistem de producţie, distribuţie, transport, externalizăm managementul şi atunci cei care vor asigura managementul întregului sistem vor stabili exact câţi oameni le trebuie pentru producţie, pentru distribuţie”, a punctat primarul.

Edilul a acceptat amendamentul viceprimarului PSD Florin Popa prin care majorarea capitalului se va face eşalonat: „Prima alocare să fie de 1,5 milioane de lei ca să se poată efectua lucrările de reparaţii şi mentenanţă până la declanşarea furnizării de apă caldă, ulterior se va vira diferenţa, pe măsură ce nevoile vor creşte la nivelul societăţii. Salariile la care se va face încadrarea personalului să fie în cuantum rezonabil ca să nu creăm dificultăţi financiare de la începutul activităţii”, a spus Popa.

Citit 3662 ori Ultima modificare Luni, 25 Mai 2015 09:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.