* La Galaţi, fluviul nu mai este albastru * Dunărea gălăţeană s-a umplut – pe 1.000 de metri pătraţi - cu motorină scursă dintr-o navă rusească *
O navă sub pavilion rusesc, oprită pe Dunăre la Dana 54 din cadrul Zonei Libere Galaţi, a pierdut motorină, vineri dimineaţă, din cauza unei avarii apărute în bordajul navei, a declarat Mihai Turcu, directorul Gărzii de Mediu Galaţi.
Combustibilul era pentru o firmă moldovenească
„Pata de motorină de pe Dunăre este de 10 metri lăţime şi 100 de metri lungime, scurgerea fiind provocată de o defecţiune apărută la unul din rezervoarele navei, care descărca motorină pentru o firmă moldovenească care se ocupă cu comercializarea de carburanţi. Nu se poate vorbi propriu-zis de o poluare pe Dunăre ci de o irizaţie (N.R. termen folosit în momentul în care proporţiile incidentului sunt reduse)”, confirmă Mihai Turcu.
Reprezentantul Gărzii de Mediu a precizat că, după ce Agenţia de Protecţia Mediului şi reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române vor stabili gravitatea incidentului, Garda de Mediu va aplica amenzi, care pot fi de ordinul a zecilor de mii de lei.
Potrivit comunicatului Administraţiei Naţionale „Apele Române” – Direcţia Apelor Prut, incidentul a fost semnalat de Căpitănia Portului Galaţi. Mai exact, la nava Nefterudovoz 12M, aflată sub pavilion rusesc, a survenit o avarie (gaură de apă în bordaj), ce a condus la scurgeri de produs petrolier (motorină) din rezervorul navei.
Mutată în alt rezervor
La faţa locului s-au deplasat imediat reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi alături de Administraţia Porturilor Dunării Maritime şi Garda de Mediu, pentru a lua măsuri urgente pentru diminuarea efectelor poluării. Astfel motorina din tancul petrolier avariat a fost mutată într-un alt rezervor (îndepărtându-se astfel sursa de poluare) şi s-a intervenit cu trei baraje plutitoare (aval de locul incidentului) şi material absorbant (200 kilograme).
Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi a prelevat probe de apă din zona afectată, amonte şi aval de aceasta, urmând a fi efectuate analizele de laborator.