De Florii, am luat la pas Faleza inferioară, pentru a gusta puţin din atmosfera Festivalului Scrumbiei, care a devenit deja o tradiţie pentru oraşul nostru.
Deşi nu era încă ora 10,00, oamenii se strânseseră în jurul tarabelor pline de produse lucrate manual, în speranţa că o să găsească ceva pe gustul lor. Oferta nu era însă foarte variată, doar câteva castroane şi farfurii pictate, ceva ouă încondeiate şi nişte păpuşi în port tradiţional, făcute din foi de porumb. Dezamăgitor, având în vedere că locul era suficient pentru multe alte tarabe. Cu atât mai mult cu cât vremea a fost splendidă şi îmbietoare.
Îmi aduc aminte de târgul anual de ceramică de la Iaşi şi de cât de mulţi meşteşugari se înghesuiau pe aleile strâmte ale Copoului, pentru a-şi expune creaţile. Era ceva de vis. Mă aşteptam, sincer, ca şi la noi să fie ceva, dacă nu similar, măcar apropiat. Din păcate, s-a cam făcut economie la capitolul ăsta.
În micul foişor de lemn, fanfara abia ajunsese, dar nu a vrut să piardă niciun moment, aşa că a şi început să cânte. Unii s-au oprit să asculte, alţii şi-au văzut liniştiţi de drum. Pentru că, în fond, nu era nimic nou. În fiecare an, cam acelaşi repertoriu.
Pe lângă muzică şi vreme bună, gălăţenii au avut parte şi de mâncare. De la scrumbie şi mici până la colaci secuieşti, puteai găsi destul de multe feluri. Acolo se înghesuiau cei mai mulţi.
Cu toate astea, atmosfera era amorţită, lipsită de vlaga caracteristică unei astfel de ocazii. Unul după altul, oamenii treceau apatici de la o tarabă la alta, eventual oprindu-se din drum pentru a mai socializa cu vreo rudă întâlnită din întâmplare.
Cauza cea mai probabilă e rutina în care s-a intrat de câţiva ani. Am învăţat cu toţii progamul de Florii, aşa că nu mai pot exista surprize. Aceleaşi concursuri, aceeaşi mâncare, aceeaşi muzică şi, mai ales, aceeaşi atmosferă lipsită cumva de zvâc. Oamenii nu rămân decât cu experienţa pe care au avut-o şi acum un an sau doi, nimic schimbat.
Chiar dacă există concursuri, acestea n-au reuşit să ridice prea mult moralul amorţit al celor prezenţi. A mai fost o expoziţie de tradiţii pescăreşti, un spectacol de teatru de păpuşi pentru cei mici şi o demonstraţie de arte marţiale, care a mai trezit întrucâtva interesul privitorilor.
N-aş înclina să numesc manifestările de dumincă "festival", pentru că nu a fost nici pe departe aşa ceva. Câteva tarabe cu meşteşugari, ceva mâncare, concursuri şi muzică, cam la asta se rezumă totul. Din lipsă de altceva, gălăţeanul vine an de an, în speranţa că se va schimba ceva.
Nici măcar faptul că s-a îmbunat primăvara şi ne-a oferit o vreme mai caldă nu a ajutat cu mare lucru. Oamenii s-au adunat, au făcut gălăgie şi s-au plimbat de colo-colo, însă pe la ora 11,00, după decernarea premiilor pentru concursul de îndemânare pescărească, lumea începuse să-şi piardă interesul.
E păcat că, deşi există potenţial, am rămas la acelaşi nivel din ultimii ani. Unul amorţit, fără zvâc, fără iz de sărbătoare, aşa cum ar trebui să fie duminica Floriilor.
