Mii de gălăţeni s-au ÎNCHINAT la SFINTELE MOAŞTE, de sărbătoarea SFÂNTULUI ANDREI

Mii de gălăţeni s-au ÎNCHINAT la SFINTELE MOAŞTE, de sărbătoarea SFÂNTULUI ANDREI
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În a treia zi în care moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Efrem cel Nou au fost scoase în faţa Catedralei din Galaţi, aproape 2.000 de gălăţeni au stat la coadă pentru a se închina şi pentru a se ruga. La finalul slujbei pe care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop al Dunării de Jos, dr. Casian Crăciun, a ţinut-o pentru credincioşii care s-au adunat în zi de sărbătoare să se roage, gălăţenii au plecat spre case cu linişte în suflete.

"E un sentiment unic, acela de a fi în biserică atunci când cântă preoţii laolaltă, când Înaltpreasfinţitul predică, când toată lumea se roagă. Am fost şi la moaşte, m-am rugat pentru sănătate, pentru bunăstarea familiei, pentru alungarea relelor din jurul nostru, a tuturor", ne-a declarat Maria Mocanu, o femeie în vârstă de 68 de ani. 

De la slujbă nu au lipsit nici tinerii, ba chiar au venit în număr mare. "Am venit aici cu mama mea, pentru că simţeam nevoia unei apropieri de Dumnezeu, după o perioadă mai grea din viaţa mea. Mă simt mult mai liniştită odată ce am trecut şi pe la sfintele moaşte, unde m-am închinat şi m-am rugat pentru zile mai bune. Privesc totul cu mai mult optimism acum", ne-a spus şi Alina Dumitrache, o tânără studentă. 

Moaştele vor mai fi ţinute în faţa Catedralei până marţi, 1 decembrie, în jurul orei prânzului.

Citit 1147 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie 2015 21:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.