ZILELE GALAŢIULUI CONTINUĂ

ZILELE GALAŢIULUI CONTINUĂ
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Dacă vineri şi sâmbătă - 27, 28 noiembrie - nu prea s-au înghesuit gălăţenii la concertele sau chioşcurile din parcarea Shopping City, din cauza ploii care a căzut neîncetat, duminică seara - 29 noiembrie - lucrurile au fost complet diferite. Profitând de vremea uscată, dar totuşi friguroasă, mai bine de 500 de gălăţeni au luat parte la concertul susţinut de Provincialii, Maxim, Margareta Clipa sau Andreea Bălan. 

Atracţia serii a fost Andreea Bălan

Vedeta, cunoscută gălăţenilor încă de când făcea pereche în trupa Andre cu Andreea Antonescu, a încins atmosfera, chiar dacă majoritatea pieselor ei erau cunoscute doar de cei mai tineri din public. Momentele de muzică au fost îmbinate perfect cu cele de dans, astfel încât show-ul a fost unul incendiar. Trupa Provincialii a fost la rândul ei la înălţime, a încins atmosfera, iar publicul a aplaudat frenetic.

Spectacolele continuă

Serbările Galaţiului continuă, tot la Shopping City, cu un program atractiv şi luni, 30 noiembrie. Startul spectacolului se va da la ora 16,00, alături de Ansamblul „Doina Covurluiului”, grupuri folclorice, elevi ai clasei de canto popular, solişti din judeţul Galaţi şi de Fanfara „Valurile Dunării”. Urcă pe scenă, de la ora 19,00, Ionuţ Fulea, în recital, alături de „Codru de România”. De la ora 20,00 va cânta gălăţeanul Florin Ristei, de la ora 21,00, cântăreaţa de muzică pop, dance şi house, Alessia. Spectacolul se va încheia cu trupa Bere Gratis, care va concerta începând cu ora 23,00.

Spectacolul de Ziua Naţională a României va începe de la ora 17,00, cu Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Mai târziu, de la ora 18,30, publicul va admira momentele pregătite de Ansamblul „Doina Covurluiului”, grupuri folclorice, elevi ai clasei de canto popular, solişti din judeţul Galaţi şi Fanfara „Valurile Dunării”. De la ora 18,30 vor susţine un spectacol artiştii de la Teatrul Muzical „N. Leonard” şi de la ora 20,00 intră într-un recital folcloric Gheorghe Roşoga. Spectacolul va continua, de la ora 21,00, cu artistul de peste Prut Ion Suruceanu. De la ora 22,00, pe scenă va concerta celebra trupă Pasărea Colibri.

În acelaşi timp, pe lângă concerte, gălăţenii pot admira şi achiziţiona produse lucrate manual de meşterii populari, dar se pot şi distra în diversele maşinării prezente în parcarea Shopping City Galaţi. 

Sursa foto: Primăria Galaţi

Citit 3815 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie 2015 14:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.