Ceremonie IMPRESIONANTĂ, miercuri, în Micro 39 B
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă" (Gabriel Kolbay)

Ceremonie IMPRESIONANTĂ, miercuri, în Micro 39 B
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Părticele din Moaştele Sfântului Efrem cel Nou, de la mânăstirea grecească Nea Makri, vor fi aduse miercuri, 9 decembrie, la ora 16,00, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou”, din Micro 39 B, strada Henri Coandă nr. 18 A.

Aşezarea în raclă a MOAŞTELOR Sfântului Efrem cel Nou

Ceremonia primirii sfintelor moaşte şi a aşezării acestora în raclă va fi săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi. Moaşte ale Sfântului Efrem au fost aduse, la Galaţi, şi cu ocazia Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, când mii de oameni au venit pe esplanada din faţa Catedralei Arhiepiscopale, pentru a se închina la sfintele moaşte.

Citit 1976 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2015 20:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.