Ultimul EXERCIŢIU MILITAR, din 2015, la Poligonul Smârdan (FOTO)
Foto: Foto Teodora Miron

Ultimul EXERCIŢIU MILITAR, din 2015, la Poligonul Smârdan (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Poligonul Smârdan a găzduit, zilele acestea, cel de-al şaptelea exerciţiu militar din anul 2015. Antrenamentul, intitulat "Platinum Lynx 16.2", parte a exerciţiului multinaţional "Black Sea Rotational Force", a început pe data de 7 decembrie şi a angrenat aproximativ 300 de militari şi peste 40 de mijloace de luptă.

Militarii români din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată şi Batalionul 284 Tancuri, s-au instruit alături de militari din armatele Republicii Moldova şi Statelor Unite ale Americii, printre care s-au numărat puşcaşi marini şi marinari ai Companiei de Arme Combinate şi Black Sea Rotational Force. Pentru acest antrenament, americanii au mutat tancurile, artileria şi alte echipamente grele, pe cale feroviară, din Bulgaria.

Exerciţiul s-a axat pe instrucţia în comun într-o operaţie de apărare, realizarea barajelor de obstacole, trageri comune cu tancuri TR 85 M1 şi MLI 84 M din dotarea forţelor terestre române şi trageri cu rachete TOW (Tube Optically Tracked Wire Guired) din dotarea forţelor militare americane. De asemenea, un alt obiectiv al exerciţiului l-a constituit planificarea şi implementarea procedurilor de operare în sprijinirea operaţiilor forţelor terestre luptătoare cu aeronave A10 din dotarea Companiei de Arme Întrunite a SUA, destinate combaterii blindatelor sau a altor ţinte ce acţionează la sol.

“Este un exerciţiu foarte important pentru noi. Angajamentele noastre către aliaţii NATO şi partenerii regionali sunt ferme şi puternice. Exerciţii ca Platinum Lynx demonstrează abilitatea noastră colectivă de a opera ca o forţă unică pentru a proteja suveranitatea aliaţilor NATO şi a partenerilor europeni. Această instrucţie multilaterală va spori capacitatea nostră militară profesională şi va creşte interoperabilitatea. De asemenea, exerciţiile de acest gen vor continua să consolideze legăturile nostre cu România şi Moldova, astfel încât să ne putem adresa împreună provocărilor din regiune”, ne-a declarat general maior Brian Beaudreault, comandantul Diviziei a 2-a Infanterie Marină.

Acesta a fost ultimul exerciţiu de anul acesta din Poligonul Smârdan, urmând ca antrenamentele să fie reluate anul viitor. Trebuie remarcat faptul că, de la integrarea României în NATO, nu au mai fost atât de multe exerciţii militare în poligonul din judeţul nostru.

Citit 3133 ori Ultima modificare Duminică, 13 Decembrie 2015 01:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.