Legea care interzice FUMATUL în spaţiile publice a fost ADOPTATĂ. Sunt vizate şi ŢIGĂRILE ELECTRONICE. Care sunt AMENZILE, dacă va fi încălcată

Legea care interzice FUMATUL în spaţiile publice a fost ADOPTATĂ. Sunt vizate şi ŢIGĂRILE ELECTRONICE. Care sunt AMENZILE, dacă va fi încălcată
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, marţi, 15 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare, a relatat europafm.ro. Cine nu respectă regula privind fumatul în spații publice închise riscă o amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei.

În cazul barurilor și al restaurantelor care vor permite în continuare fumatul în local, sancțiunile sunt și mai mari: 5.000 de lei, la prima abatare, 10.000 de lei, plus suspendarea activității până la remedierea problemei, și 15.000 de lei, la care se adaugă închiderea localului, la cea de-a treia abatere.

Nici țigările electronice nu vor mai putea fi folosite în mijloacele de transport în comun.

Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ. Mai multe citeşte aici (CLICK PENTRU DETALII).

Conform studiului "Cunoştinţele, atitudinile şi practicile populaţiei generale din România cu privire la consumul de tutun în 2015", în România fumează aproximativ 25 la sută dintre adulţi, iar mai mult de o treime dintre români scot din buzunare peste 300 de lei pe lună pentru ţigări. Conform aceluiaşi studiu, 6 la sută dintre fumătorii români continuă să cumpere ţigări la bucată, chiar dacă practica este interzisă de mai bine de şapte ani. (Florin Răvdan)

Citit 4668 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Decembrie 2015 15:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.