ARTIFICII şi POCNITORI confiscate în urma unor CONTROALE

ARTIFICII şi POCNITORI confiscate în urma unor CONTROALE
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Două magazine au fost trecute pe lista neagră a comerţului cu articole pirotehnice după ce poliţiştii de specialitate au constatat că la tejghea se vindeau obiecte de distracţie pentru care administratorii nu obţinuseră autorizaţie.

Primul prins a fost un pechean în vârstă de 62 de ani, administrator al unei firme din comună, care, deşi comercializa diverse categorii de artificii, nu avea pentru acestea autorizaţii speciale, aşa cum prevede legea. Cele 209 obiecte găsite în neregulă au fost ridicate pe loc. Aceeaşi măsură a fost luată şi la un alt magazin, tot din Pechea, administrat de un localnic în vârstă de 53 de ani, unde au fost găsite, în condiţii similare, 1.140 de pocnitori.

"Faţă de cei doi administratori, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept", a punctat cms. şef Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Cei doi riscă fie să plătească o amendă penală, fie să fie condamnaţi la o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între trei luni şi un an.

Citit 2096 ori Ultima modificare Joi, 17 Decembrie 2015 00:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.