Poliţiştii de frontieră gălăţeni au comemorat joi, 2 iulie, 505 ani de la moartea protectorului Poliţiei de Frontieră Române, Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi a mers la Şcoala 13 din Galaţi şi la Şcoala 2 din comuna Piscu - ambele instituţii alegând să poarte numele domnitorului. În semn de preţuire pentru ceea ce reprezintă Ştefan cel Mare pentru Poliţia de Frontieră, şeful Frontierei Galaţi le-a oferit celor două şcoli câte un basorelief cu chipul domnitorului.
În cadrul activităţilor de la Şcoală 13, la care a participat şi Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului, a fost oficiată o slujbă religioasă, urmată de un program artistic susţinut de către elevi.
Sperăm că acest gest al poliţiştilor de frontieră gălăţeni, care a devenit o tradiţie, să contribuie la păstrarea memoriei marelui domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt.