În urma sesizării făcute de mai mulţi locatari am aflat că strada Gheorghe Asachi din zona Ţiglina 3 este tot mai slab iluminată. De ceva timp, strada rămâne în beznă totală după lăsarea serii. Deşi pe stradă există stâlpi de iluminat public, singura sursă de lumină din zonă o reprezintă becurile din casele oamenilor. Drept urmare, haitele de câini şi gropile reprezintă un adevărat pericol pentru cetăţeni odată cu lăsarea întunericului. „Nu poţi circula în zonă după ora 19,00. Suntem terorizaţi de haitele de câini şi ne temem să nu fim atacaţi. În zonă sunt şi containerele de gunoi, unde se adună oamenii străzii, însoţiţi de patrupede. De două săptămâni am tot făcut sesizări, rămase fără răspuns”, ne-a spus o femeie indignată.
Strada Gheorghe Asachi, slab iluminată Scris de Iasmina Ungureanu


Mai multe din această categorie: