ArcelorMittal Galaţi – amendă de 1 miliard de lei vechi!

ArcelorMittal Galaţi – amendă de 1 miliard de lei vechi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conducerea Gărzii de Mediu Galaţi ne-a confirmat că amenda este în legătură cu incidentele din zona haldei de zgură *

Mihai Turcu, comisarul şef al Comisariarului judeţean Galaţi al Gărzii de Mediu, ne-a confirmat faptul că instituţia pe care o conduce va amenda ArcelorMittal ca urmare a problemelor apărute la halda de zgură. „Verificările din teren  au fost finalizate, iar acum suntem la faza analizei datelor şi a stabilirii cuantumului amenzii pe care o vom aplica. Nu ştiu deocamdată la cât se va ridica, dar mai puţin de un miliard de lei vechi nu poate să fie”, ne-a declarat, ieri, 8 iulie, Mihai Turcu.

Cert este că situaţia de la halda de zgură este departe de a fi în regulă atâta vreme cât ArcelorMittal mai are voie – conform acordului de Mediu şi a legislaţie armonizate - să depoziteze deşeurile acolo doar până la 16 iulie 2009.

Mai pe scurt, mai sunt doar şapte zile mari şi late până la termenul limită, iar Combinatul n-a dat niciun semn că va deschide, aşa cum s-a angajat, un depozit nou de zgură, conform cu legislaţia.

Este foarte greu de anticipat ce se va întâmpla în perioada următoare pe relaţia dintre instituţiile de Mediu şi ArcelorMittal, dar promitem să vă ţinem la curent cu evoluţia lucrurilor.

Citit 2378 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.