Scafandrii au reuşit să găsească trupul neînsufleţit al unuia dintre copiii înecaţi în râul Mureş

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scafandrii arădeni au reuşit să aducă la suprafaţă, miercuri seară, trupul neînsufleţit al unuia dintre copiii care s-au înecat în râul Mureş, în apropiere de Cetatea Şoimoş, cel de-al treilea copil fiind căutat în continuare, transmite corespondentul NewsIn.

Trupul băiatului în vârstă de 12 ani a fost găsit cu ajutorul unui sonar, pe fundul râului, aproape de locul în care a intrat să se scalde. Echipa de intervenţie va continua căutările pentru a-l găsi şi pe cel de-al treilea copil înecat, un băiat în vârstă de 12 ani, fratele băiatului de 15 ani al căruit trup a fost găsit la câteva minute după dispariţie.

La faţa locului au ajuns şi familiile copiilor.

Trei copii care făceau parte dintr-un grup de excursionişti din Timişoara s-au înecat, miercuri, în râul Mureş, în zona Cetăţii Şoimoş. Grupul, format din zece copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi trei adulţi, membri ai unei comunităţi penticostale din Timişoara, a ajuns în zona Cetăţii Şoimoş, din oraşul arădean Lipova, în cursul dimineţii de miercuri. În timpul zilei, copiii au intrat în apă să se răcorească. Doi dintre aceştia, în vârstă de 12 ani, au dispărut imediat în apă, iar al treilea a intrat după ei să îi ajute, dar s-a înecat şi el.

Trupul unuia dintre copii a fost găsit la câteva minute după dispariţie. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze pe băiat timp de aproape o oră.

Citit 627 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.