Siderurgiştii gălăţeni de la ArcelorMittal au protestat joi la Bucureşti, alături de muncitori din alte centre metalurgice ale ţării cerând implicarea autorităţilor pentru salvarea locurilor de muncă şi a economiei româneşti. Aşa cum „Viaţa liberă” anunţa ieri, cei 60 de siderurgişti gălăţeni care au luat parte la acţiune au pichetat sediul Preşedinţiei.
Rezultatul acţiunii a fost însă unul dezamăgitor, pentru că, după cum a declarat Adrian Adăscăliţei, liderul FSS Metarom Galaţi, cei din administraţia prezidenţială nu au catadicsit să desemneze un reprezentant care să intre în dialog cu sindicatele.
"Măcar atâta lucru ar fi putut face, însă nu l-au făcut. Am înaintat un memoriu cu solicitările noastre şi ar face bine să ţină cont de aceste avertismente. Spun asta pentru că fără implicarea autorităţilor în această problemă metalurgia românească va dispărea, iar economia ţării se află în pericol", ne-a spus telefonic liderul FSS de la ArcelorMittal Galaţi.
În paralel cu protestul de la Cotroceni, un alt grup de sindicalişti a pichetat sediul Guvernului. Şi aici a fost înaintată autorităţilor o petiţie, iar muncitorii au cerut organizarea unor întâlniri între sindicate, patronate şi factorii de decizie guvernamentali responsabili, dar şi activarea dialogului social prin eficientizarea funcţionării Comitetului Interministerial tripartit pe ramura metalurgie, pentru găsirea celor mai potrivite soluţii de salvare a metalurgiei româneşti şi a mii de locuri de muncă.
Foto: NewsIn