Incident tragi-comic în Galaţi. Ce a păţit un bărbat care nu a nimerit toaleta

Incident tragi-comic în Galaţi. Ce a păţit un bărbat care nu a nimerit toaleta
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un moment de slăbiciune s-a transformat pentru un gălăţean într-un adevărat coşmar. Nicuşor Bobu (30 ani) lucrează ca manipulant marfă în Piaţa Centrală şi, zilele trecute, la serviciu fiind, s-a trezit mânat de niscaiva necesităţi fiziologice ce nu suportau amânare. Atât de straşnică a fost urgenţa, încât nu a mai apucat să caute o toaletă şi singurul loc ferit de ochii lumii care i-a ieşit în cale a fost spaţiul dintre două maşini. Acolo nu a avut însă parte de discreţia căutată.

"M-am băgat între maşini să mă uşurez şi deodată am simţit o lovitură puternică în cap, ca şi cum ceva s-a rupt de capul meu. M-am întors şi l-am văzut pe unul care lucrează ca şofer acolo în piaţă, cu o bâtă în mână. Mi-a zis că nu am ce să caut acolo, era foarte nervos. Eu eram plin de sânge", povesteşte Nicuşor Bobu. Rănit la cap, bărbatul a apucat totuşi să meargă la postul de poliţie din Piaţă şi să anunţe ce s-a întâmplat. Imediat după aceea, a ajuns şi la spital, unde medicii au constatat că urmările "uşurării" pacientului ar fi putut avea consecinţe dintre cele mai grave.

"Pacientul s-a prezentat în Urgenţă cu un traumatism cranio-cerebral şi o fractură în zona occipitală. Plaga a fost suturată, iar pacientul este acum într-o stare bună", a precizat Mariana Skowronski, director de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Nicuşor Bobu îşi va mai petrece câteva zile pe patul Secţiei de Neurochirurgie, dar încă de pe acum este decis să îl dea în judecată pe cel care l-a rănit. În acest sens, el a depus deja o plângere la Poliţie, unde s-a întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Citit 8038 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Martie 2023 13:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.