O profesoară din Gura Humorului a fost purtată 18 ore prin spitale până să fie diagnosticată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O profesoară în vârstă de 44 ani, din Gura Humorului, a fost purtată, timp de peste 18 ore, prin patru spitale din Iaşi, a declarat, joi, medicul coordonator al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului "Sf. Ioan", dr. Tudor Ciuhodaru, până să primească un diagnostic.

Potrivit lui Ciuhodaru, medicii au stabilit, în cele din urmă, că pacienta suferea de o intoxicaţie cu ciuperci, transmite corespondentul NewsIn.

"O pacientă a reuşit să vadă «fenomenul Lăzărescu» ieşean într-o singură zi. Niciun spital de urgenţă din Iaşi nu a lipsit din acest maraton întins pe două zile", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru.

Potrivit acestuia, femeia a fost dusă iniţial, miercuri dimineaţă, la ora 8.00, la Spitalul "Sf.Spiridon", unde a fost ţinută timp de peste opt ore. Ulterior, susţine Ciuhodaru, pacienta a făcut o "escală" la Spitalul de Neurochirurgie, după care a revenit la Spitalul "Sf. Spiridon" în jurul orelor 20.00. "La ora 2.30, a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase, iar la 2.40 a fost internată la Spitalul de Urgenţe "Sf.Ioan". Din fericire, starea ei este în curs de ameliorare", a precizat dr. Tudor Ciuhodaru.

Acesta a subliniat că singura soluţie de stopare a acestui fenomen, prin care pacienţii sunt purtaţi de ambulanţă pe la mai multe spitale, este finalizarea cât mai rapidă a Spitalului Municipal de Urgenţe, unitatea care se construieşte în zona Copoului. "Evident că pentru ca această "odisee" să nu se mai repete este nevoie de implicarea tuturor", a mai spus dr. Tudor Ciuhodaru.

Citit 647 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.