Un gălăţean care abia şi-a luat permisul a intrat cu maşina într-un AUTOBUZ

Un gălăţean care abia şi-a luat permisul a intrat cu maşina într-un AUTOBUZ
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Un gălăţean de numai 18 ani, proaspăt deţinător de permis de conducere, a reuşit să-şi facă maşina praf, într-un accident pe care l-a comis din imprudenţă, dar şi din teribilism.

Aflat la volanul unei maşini cu care făcuse o plimbare pe faleză, alături de prietena lui, tot de 18 ani, băiatul se îndrepta, în noaptea de luni spre marţi, spre centrul oraşului. Ajuns la curba străzii Navelor spre strada Domnească, nu a redus viteza, a scăpat maşina de sub control şi a lovit în plin un autobuz care venea din sens opus.

În urma impactului, atât tânărul cât şi fata aflată pe scaunul din dreapta au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, şoferul riscând să rămână fără permisul abia obţinut.

Citit 8895 ori Ultima modificare Marți, 28 Iunie 2016 19:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.