Unii gălăţeni NU vor avea APĂ, alţii o vor primi cu ţârâita. IATĂ pe ce străzi vor fi probleme

Unii gălăţeni NU vor avea APĂ, alţii o vor primi cu ţârâita. IATĂ pe ce străzi vor fi probleme
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Programate iniţial în cursul zilei de astăzi, lucrările se vor desfăşura pe parcursul nopţii


Lucrările care se execută, în această noapte, pentru modernizarea străzii Tecuci vor lăsa mai mulţi gălăţeni fără apă rece, timp de opt ore, în timp ce pentru sute de consumatori apa abia va curge la robinete. Conducerea Apă Canal a anunţat că, din această seară, de la ora 22,00, şi până mâine dimineaţă, la ora 6,00, se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pentru cei care locuiesc pe bulevardul George Coşbuc, pe tronsonul cuprins între străzile Basarabiei şi Mihail Kogălniceanu (partea stângă, sens Basarabiei - Brăilei), iar pe mai multe străzi din oraş apa va fi furnizată cu presiune redusă. Vor primi apă cu ţârâita la robinete gălăţenii care locuiesc pe străzile Nicolae Bălcescu, Domnească (pe segmentul cuprins între Brăilei şi Vasile Alecsandri), în Centru - cartier Egalităţii, pe Mihai Eminescu, Morilor, Muzicii, Română, Smârdan şi I.L. Caragiale.

"Lucrările de investiţii, executate de Primăria Galaţi, continuă în data de 18.08.2016, când Tancrad va executa lucrări de reabilitare la conductele de apă din str. Tecuci, tronson bdul. G. Coşbuc - str. Anul Revoluţiei. Lucrările fac parte din obiectivul de investiţii "Modernizare strada Tecuci, tronson cuprins între str. 1 Decembrie 1918 şi str. Traian". Pentru execuţia acestor lucrări, Tancrad a solicitat sistarea apei, lucrările fiind imposibil de executat în alte condiţii", au comunicat reprezentanţii Apă Canal.

Iniţial, lucrările fuseseră programate pentru astăzi, în intervalul orar 9,00 - 17,00. Operatorul de apă rece şi canalizare a anunţat ulterior că, "din motive tehnice obiective, corelat cu necesitatea asigurării traficului normal în zona lucrării pe timpul zilei - erau perturbate atât lucrările efective, cât şi circulaţia rutieră", s-a decis un alt program.

Citit 8084 ori Ultima modificare Miercuri, 17 August 2016 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.