De ziua lui, dar din dar, de la NONY BORȘAN

De ziua lui, dar din dar, de la NONY BORȘAN
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

"Nony dansează şi cântă pe stradă!", aud, ieri, la telefon, vocea emoţionată a tatălui său, Nelu Borşan. "Am fost la doctorul care l-a operat astă-iarnă şi a spus că este extrem de mulţumit de modul în care a reacţionat la tratament, că totul e bine. Mâine (n. r. - astăzi) e ziua lui. Nici nu se putea un dar mai frumos pentru el!", se stinge în lacrimi de bucurie vocea de la celălalt telefon.

Tăcem amândoi cu celularele la ureche. Când un tânăr de numai 27 de ani, înalt şi frumos ca bradul primeşte în dar de ziua lui o a doua şansă la viaţă, bucuria se respiră greu, aerul aproape te sufocă.

Într-o secundă îmi trec prin minte, de-a valma, alte aniversări de-ale lui Nony, zâmbetul lui, privirea lui luminoasă, când îl chemam la redacţie să ne mai povestească despre isprăvile sale muzicale. Vestea cumplită din noiembrie anul trecut, despre tumoarea sa, operaţia, disperarea părinţilor, cele zece zile de mobilizare generală de la "Viaţa liberă" pentru spectacolul umanitar, în urma căruia s-au strâns banii necesari pentru tratament. Seara aceea din decembrie, când un prieten de-al lui Nony, venit la spectacol, transmitea în direct prin telefon, cum gălăţenii, cei de pe scenă şi cei din sală, înfăptuiau o minune, dându-i o nouă speranţă pentru viaţă celui aflat pe un pat de suferinţă, la Bucureşti.

Parcă îl şi văd, acum, dansând şi cântând pe stradă, pe lângă bucureştenii amuzaţi sau indiferenţi. Îl văd împrăştiind lumină, darul acela unic, momentul acela, când chiar descoperi că Dumnezeu te veghează, oricât de grele ţi-ar trimite încercările. Certitudinea că minunile există. Lumina aceasta, cântecul şi dansul lui pe stradă sunt darurile pe care Nony vi le trimite vouă, gălăţenilor cu inimă mare, care aţi participat la înfăptuirea miracolului naşterii lui a doua oară.

Cum se poate întoarce fără alte griji la pianul lui şi la studioul de înregistrări, cu siguranţă că vom primi în curând şi alte daruri muzicale, pentru că Dumnezeu, e clar, are planuri cu el.

"Mulţi ani cu sănătate şi bucurii!", îi spun tatălui să-i transmită lui Nony. Iar cuvântul "sănătate" parcă n-a fost niciodată mai plin de sens.

Citit 7355 ori Ultima modificare Marți, 23 August 2016 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.