"Vocea" Poliţiei Galaţi iese la pensie

"Vocea" Poliţiei Galaţi iese la pensie
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

11 noiembrie 2016 este, oficial, ultima zi în care comisarul-şef Ştefan Gohoreanu se mai află în fruntea biroului de Relaţii Publice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Ofiţerul, cu aproape 30 de ani vechime în poliţie, va fi, de mâine, rezervist cu acte în regulă, ca urmare a pensionării. La 54 de ani, comisarul-şef Ştefan Gohoreanu pune punct unei cariere începute în 1988, ca lucrător în cadrul Biroului de Ordine Publică la Poliţia Municipiului Galaţi. A bifat, pe rând, experienţă la Serviciul de Ordine Publică al IPJ şi ca ofiţer instructor pentru posturile comunale. Din 2002 până în prezent, a activat în cadrul Serviciului Cabinet, îndeplinind, ani buni, atribuţii pe linie de comunicare şi fiind responsabil pe Legea 544 privind accesul la informaţiile de interes public.

În perioada următoare, atribuţiile pe linie de relaţii publice la Poliţia Galaţi vor fi îndeplinite de ag. Crina Mioara Dragu, care activează deja în cadrul biroului din vara acestui an.

"Viaţa liberă" îi mulţumeşte cms. şef Ştefan Gohoreanu pentru colaborare şi îi urează pensie lungă şi plină de satisfacţii!

Citit 3361 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2016 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.