OFERTĂ de la CFR Călători: Călătoriţi cu trenul în toată Europa!

OFERTĂ de la CFR Călători: Călătoriţi cu trenul în toată Europa!
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cadourile de Moş Crăciun pot veni şi de unde te aştepţi mai puţin. Un exemplu în acest sens îl reprezintă oferta Interrail Global Pass, de la CFR Călători, cu o reducere de 15 la sută, pentru a călători cu trenul în întreaga Europă. Oferta promoţională cu reducere este pusă în vânzare până în ultima zi a acestui an, biletele fiind valabile chiar de la data achiziţiei până cel târziu pe 30 martie 2017.

Conform CFR Călători, legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 30 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia, cu traversare maritimă între Italia şi Grecia. Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la cinci zile până la o lună, pasagerii având libertatea de a alege ruta în timpul călătoriei. Începând din acest an, oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.

Interrail Global Pass se adresează tuturor categoriilor de călători - tineri, adulţi, copii şi seniori. Sunt şapte perioade de călătorii cuprinse în ofertă, de la cea mai scurtă (5 zile din 15) până la cea mai lungă (o lună încontinuu). Preţurile variază. Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate, iar un adult poate lua gratuit în călătorie maximum doi copii.

Citit 2318 ori Ultima modificare Joi, 01 Decembrie 2016 17:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.