Ce-am avut şi-am mai pierdut | Băncile ”plimbăreţe”

Ce-am avut şi-am mai pierdut | Băncile ”plimbăreţe”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Au mai dispărut două bănci, chiar dintr-un cartier de centru, din Mazepa 1! Nu din cele comerciale, la care mai toată lumea e dator, ci din cele pentru odihnă. Norocul e că, fiind iarnă, nu ne mai uităm după bănci, însă, iată, aspectul unui loc de joacă nu demult amenajat în spatele (?!) blocului B1 de pe strada Roşiori este de-a dreptul pustiu, după ce băncile au dispărut, lăsând doar coşurile de gunoi în urmă. E o zonă frumoasă de vegetaţie, păstrată aşa încă de la ridicarea blocurilor în zonă, e plăcut să o traversezi, dar nu atrage copii sau vârstnici dornici de odihnă. N-am văzut ca acest părculeţ să fie prea frecventat, decât, din când în când, de îndrăgostiţi care căutau o bancă ferită…

Nu departe, pe strada Roşiori, la BR 16, o altă bancă „s-a bucurat” de o odisee, după ce locatarii s-au plâns, pe bună dreptate, de gălăgia făcută noaptea de grupuri care mâncau seminţe (rămâneau movile în urmă!) şi beau bere sub ferestrele lor. Locatarii şi-au făcut singuri dreptate şi astfel banca a fost scoasă din şuruburi şi mutată în spaţiul îngrădit, cu grădină, al blocului. Acum nu se mai vede nici ea…

Iar băncile de pe Roşiori, ca şi altele din oraş, ar avea urgentă nevoie de un strat protector de vopsea, gospodăresc, ca să nu se degradeze şi mai mult sub ploi şi zăpadă!

Citit 4500 ori Ultima modificare Vineri, 02 Decembrie 2016 16:55

4 comentarii

  • postat de eu
    Miercuri, 07 Decembrie 2016 07:08
    78.96.252.***
    În centru orașului cum mergi spre romarta un puști de vreo 12 sau 13ani Cara o ditamai banca ziua în amiaza mare putina rafie pe ea!..la câțiva pași mai încolo un agent paza vb la tel si tot cu spatele la puști !..Sânt sigură că mulți din agenții de paza sânt mîna în mînă cu acești hoți !..desi mic mergea fără frică cu ditamai banca în brațe!..ma uitam sperind ca agentul să-i spună ceva dar el tot se întoarce a cu spatele si tot vb la tel!..ce sa mai zicem!!!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Puiu Mocanu
    Duminică, 04 Decembrie 2016 05:01
    5.13.171.***
    Propun ca aceste banci sa fie date pe inventar la gardienii locali!Daca dispar sa fie puse la loc pe chltuiala lor!
    0
    3
    Raportează
  • postat de aleda
    Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 21:13
    5.13.154.***
    Cred ca nici locatarii nu au fost incantati de banci. La ce adolescenti bine crescuti si cu vocabular elevat se aduna prin zona....
    0
    15
    Raportează
  • postat de octav
    Sâmbătă, 03 Decembrie 2016 16:52
    5.13.230.***
    Credeti ca doar hotii dispar cu bancile? am sesizat politia locala cu privire la tentativa de furt a unei banci (se desurubasera suruburile de 3 din 4 picioare ale unei banci) tot in zona mazepa I, iar politistii au anuntat la randul lor pe cei responsabili de montarea ei, care in loc sa prinda suruburile desfacute, au luat banca si nici dupa 4 luni nu au montat-o la loc, drept dovada in prezent pe prelungirea traian din circa 6 banci cate erau acum 2 ani, a mai ramas doar una si aia pe cale de disparitie...halal modul in care se administreaza orasul asta, o resimtim in fiecare zi
    0
    17
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.