Sute de AMENZI, aplicate de Poliţia locală în perioada sărbătorilor de iarnă
Foto: Poliţiştii locali au aplicat 116 sancţiuni contravenţionale, iar valoarea amenzilor este în cuantum de 34.925 de lei

Sute de AMENZI, aplicate de Poliţia locală în perioada sărbătorilor de iarnă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În cadrul activităţilor operative de patrulare, efectivele Poliţiei Locale Galaţi au constatat şi aplicat, în perioada sărbătorilor de iarnă, 116 sancţiuni contravenţionale.

"Poliţiştii locali au patrulat în toate ziele de sărbătoare şi au aplicat 63 de sancţiuni contravenţionale pe linie de Siguranţă Publică şi 34 pe linie de Siguranţă Rutieră. Agenţii din cadrul Serviciului Activităţi Comerciale au sancţionat 11 persoane, iar cei de la Mediu şi Disciplina în Construcţii au aplicat opt sancţiuni. Valoarea amenzilor aplicate este în cuantum de 34.925 de lei", ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

De asemenea, poliţiştii locali de la nivelul municipiului Galaţi au urmărit cu prioritate prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de folosirea produselor pirotehnice. Astfel, poliţiştii locali din cadrul celor cinci secţii de Poliţie Locală şi cei din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă au desfăşurat acţiuni specifice, conform competenţei, pe toată raza municipiului Galaţi. În urma acestor acţiuni, 266 de persoane au fost legitimate pe stradă, fiind verificate şi trei autoturisme. "Au fost făcute şi controale corporale sumare în cazul a zece persoane. Trebuie menţionat faptul că au fost aplicate 16 amenzi, în sumă totală de 1.200 de lei, pentru abateri de la Legea 61/1991", a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Poliţiştii locali au ridicat, în vederea confiscării, un număr de 42.440 de bucăţi materiale pirotehnice, în valoare de peste 12.000 de lei. Articolele pirotehnice au fost confiecate de la 11 persoane, dintre care trei minori şi opt persoane majore, care încercau să le comercializeze.

De asemenea, au fost constatate cinci infracţiuni. "Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, au acţionat cu precădere în pieţele agroalimentare. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru vânzarea de produse perisabile în spaţii neautorizate, dispunându-se şi măsura complementară de confiscare a produselor", a conchis Aurelia Matei.

Citit 1593 ori Ultima modificare Joi, 05 Ianuarie 2017 00:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.