Gropile de gunoi, reperate prin GPS

Gropile de gunoi, reperate prin GPS
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Gărzii de Mediu din Galaţi vor începe să întocmească un fel de hartă a tuturor gropilor de gunoi din judeţ. Anunţul a fost făcut zilele trecute de către şeful Gărzii, Mihai Turcu (foto), care a precizat că aceasta este o obligaţie trasată de la Bucureşti, de către reprezentanţii GNM, care doresc probabil să aibă o gestiune exactă a gropilor şi a locurilor unde oamenii au depozitat până acum gunoiul.

"Am primit zilele trecute şi noi, dar şi Agenţia de Protecţie a Mediului un fel de ordin care ne impune realizarea unei cadastrări a tuturor depozitelor de gunoi din judeţ. Acest lucru cred că se va face în toată ţara, astfel încât să existe o gestiune exactă a acestor depozite”.

„În momentul de faţă, noi identificăm cu ajutorul GPS-ului coordonatele tuturor depozitelor de gunoi din judeţ. Avem ca perioadă de definitivare a acestei acţiuni prima săptămână a lunii septembrie. Aşadar în luna august vom lucra la centralizarea şi prelucrarea acestor date", a declarat Mihai Turcu, şeful Gărzii de Mediu Galaţi.

Citit 786 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.