Galaţiul, lovit de o ploaie îngheţată, s-a transformat în patinoar (FOTO)
Foto: Foto: Marius Prisacariu

Galaţiul, lovit de o ploaie îngheţată, s-a transformat în patinoar (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Chiar dacă autorităţile gălăţene au anunţat, în cursul zilei de marţi, că sunt pregătite să întâmpine noul val de iarnă care va lovi oraşul, evenimentele din cursul nopţii de marţi spre miercuri le-au dat peste mână. Astfel, ploaia îngheţată a dus la crearea poleiului, atât pe trotuare, cât şi pe străzile oraşului, motiv pentru care au avut loc, deja, accidente. 

"În cursul nopţii am intervenit doar cu două sărăriţe în oraş, pe străzile cu pantă şi în sensurile giratorii. Pentru că încă nu îngheţase, nu avea rost să aruncăm sare pe carosabil, pentru că ar fi fost irosită. Începând cu ora 4,00 dimineaţa, am scos pe străzi şi celelalte sărăriţe ale noastre, dar şi pe ale terţilor, astfel că în acest moment sunt, pe străzi, 14 utilaje care contribuie la combaterea poleiului. Au fost folosite până acum 230 de tone de sare", ne-a explicat Mirela Furtună, directorul Ecosal Galaţi. 

Şi primarul oraşului, Ionuţ Pucheanu, a dat asigurări că se va interveni până în momentul în care nu vor mai fi probleme. "Sunt 95 de oameni pe străzi, plus utilajele care împrăştie sare. Pe trotuare se intervine şi cu motocultoarele pe care le avem în dotare. Îi rog pe şoferii şi pietonii gălăţeni să circule cu prudenţă. Sperăm ca în cel mai scurt timp să înlăturăm efectele acestei ploi îngheţate", a anunţat edilul. 

Citit 34488 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Februarie 2017 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.