* La Galaţi a fost confirmat, deocamdată, un singur caz de «gripă nouă» * La Brăila, însă, au fost diagnosticate patru cazuri *
Medicii au depistat, la Galaţi, alte două persoane suspecte de infectare cu virusul A(H1N1), cunoscut şi sub denumirea de «gripa porcină». Detalii ne-a oferit directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Costinela Georgescu (foto).
«Este vorba despre un băiat de doi ani şi zece zile, care s-a întors de curând din Verona, Italia. În cazul său, simptomatologia era uşoară, iar debutul bolii a fost înregistrat pe 9 august. A rămas internat o zi la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, dar la cererea părinţilor a fost externat».
«Suspiciuni s-au înregistrat şi în cazul unei tinere de 34 de ani, de curând întoarsă din Marea Britanie. În cazul acestei, debutul bolii s-a petrecut cu o zi mai devreme decât la copil, pe 8 august. Şi ea a fost, însă, externată, ambii pacienţi fiind supravegheaţi în prezent la domiciliu, cu ajutorul medicilor de familie», a declarat directorul DJSP.
«Probele au trimise luni către Institutul Cantacuzino şi suntem în aşteptarea rezultatelor. Evident, sperăm într-o infimare a diagnosticului», a mai spus dr. Georgescu.
O săptămână şi 50 de cazuri «importate»
Până în prezent, deşi au existat mai multe suspiciuni de infectare cu virusul A(H1N1), diagnosticul a fost confirmat serologic într-un singur caz - o tânără de 22 de ani, care revenise în ţară din Marea Britanie.
Totuşi, doar în cursul săptămânii trecute, România a semnalat nu mai puţin de 50 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul A(H1N1), numărul total al persoanelor infectate până în prezent ridicându-se la 222.
În perioada 3-9 august, au fost confirmate 4 cazuri de «noua gripă» la Brăila, 20 la Bucureşti, şapte la Braşov, câte trei la Teleorman şi Cluj. În rest, câte două cazuri de infectare cu virul gripal A(H1N1) au mai fost semnalate în Dâmboviţa, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Sibiu, iar în Argeş, Hunedoara şi Suceava a fost diagnosticată câte o persoană ce suferea de această afecţiune.