Apariţie ciudată în miez de noapte în curtea Palatului de Justiţie

Apariţie ciudată în miez de noapte în curtea Palatului de Justiţie
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Un incident mai puţin obişnuit a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, la Palatul de Justiţie din Galaţi, şi l-a avut ca protagonist pe un bărbat de 30 de ani, apărut inexplicabil în perimetrul securizat al instituţiei. Jandarmii au observat, în jurul orei 00,45, că un individ suspect se urcă pe gardul curţii instituţiei şi sare în interior. Intrusul nu a avut vreme să intre în clădire, pentru că militarii aflaţi în dispozitivul de pază au pus imediat mâna pe el. Individul a refuzat să spună ce căuta în curtea Tribunalului în acea manieră şi la acea oră, doar percheziţia corporală dând ceva indicii asupra posibilelor sale preocupări.

"În urma efectuării percheziţiei corporale, asupra bărbatului au fost găsite mai multe telefoane mobile, o şurubelniţă, un briceag cu lama de 18 centimetri şi un levier", a precizat slt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi. Intrusul a primit o amendă de 1.500 de lei pentru că a intrat ilegal în perimetrul Palatului de Justiţie, fiind apoi predat poliţiştilor, care vor elucida "misterul".

Citit 3643 ori Ultima modificare Vineri, 21 Aprilie 2017 01:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.