Protest la Rodipet pentru salarii neachitate

Protest la Rodipet pentru salarii neachitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

30 de angajaţi ai Rodipet au protestat ieri pentru aproximativ o oră în faţa sediului filialei locale a societăţii. Oamenii spun că nu au mai primit bani din luna mai, dar reclamă şi faptul că nu mai au ce ziare să vândă prin chioşcuri, câtă vreme cele mai mari publicaţii din ţară refuză să mai facă difuzarea prin Rodipet.

„Eu înţeleg că este criză şi că sunt probleme, dar noi din lunile mai sau aprilie, în funcţie de caz, nu ne-am mai luat banii. Nici orele suplimentare nu ni se plătesc. Muncim sâmbăta opt ore şi dacă ni se plătesc patru. Apoi pentru munca din fiecare duminică trebuie să luăm câte un bon de masă de 10 lei, pe care nu l-am văzut decât acum câteva luni. Avem facturi şi rate la bănci şi nu ne păsuieşte nimeni”, a declarat Gherghina Paţilea, angajată a societăţii.

Reprezentanţii Rodipet Galaţi susţin, la rândul lor, că este vorba despre o situaţie deosebită şi că achitarea lefurilor vânzătorilor din chioşcuri este greu de făcut, atâta vreme cât editorii refuză să mai distribuie publicaţiile prin Rodipet pentru că sunt mari întârzieri la plată.

Citit 896 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.