Fostul Centrul de Transfuzii - pârjolit din temelii

Fostul Centrul de Transfuzii - pârjolit din temelii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pompierii au intervenit sâmbătă în clădirea fostului centru de transfuzii – astăzi un biet imobil părăsit, în care îşi fac nevoile oamenii străzii.

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Ispectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „Au ars 20 de kilograme de textile, focul fiind lichidat în timp util de către pompieri”.

Aşa cum spuneam, la halul în care arată clădirea, nu se poate vorbi despre pagube. Poate doar despre ceva sterilizare prin foc.

Incendiu total la Lieşti

Cam greu să poţi stinge baloţi de baie – cu aşa ceva s-au confruntat pompierii gălăţeni sâmbătă, la ora 15,00.

Căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „În incendiu au ars 60 de baloţi de paie şi 85 la sută din remorca în care se aflau aceştia. Cauza este în curs de stabilire”.

Oamenii focului se luptă cu miriştile în flăcări

Şapte incendii i-au pus pe drumuri pe pompieri în acest weekend. Din fericire, patru dintre ele au afectat exclusiv miriştile acoperite de vegetaţie uscată, ne asigură căpitanul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.

Astfel, au luat foc 400 de metri pătraţi de buruieni, spre Smârdan. Alţi 500 de metri pătraţi au ars tot în zona Smârdan, focul fiind generat de o ţigară. Lângă Şendreni, au ars 800 de metri pătraţi, iar în Independenţa – 1.800 de metri pătraţi.

„ISU face apel la primarii din judeţ să identifice locurile având risc ridicat de incendiu, şi să ia măsuri, împreună cu SVSU, pentru prevenirea acestor focuri”, încheie reprezentantul instituţiei.

Citit 727 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.